Bănci și Asigurări

Creditele restante au făcut un salt de 800 mil. lei în ianuarie

Foto Octav Ganea

Foto Octav Ganea

Autor: Ciprian Botea

02.03.2014, 18:33 178

Firmele şi clienţii individuali aveau la sfârşitul lunii ianuarie restanţe la credite de 33,4 miliarde de lei (7,4 mld. euro), ceea ce reprezintă peste 15% din stocul total de credite, potrivit da­telor BNR. Creditele restante rapor­tate de BNR includ doar principalul, fără dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Sumele întârziate la plată au cres­cut cu echivalentul a peste 4 mld. lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Doar în luna ianuarie creşterea a fost de circa 800 milioane de lei.

Creditele restante au reluat trendul de creştere la începutul acestui an, după ce în decembrie fusese înre­gis­trată o scădere de 1,5 miliarde de lei. Analiştii anticipau atunci că scăderea a fost una conjuncturală, evi­dentă fiind doar tendinţă de încetinire a ritmului de acumulare a restanţelor.

Cel mai mare volum de neperfor­mante se înregistrează în cazul porto­foliilor de împrumuturi în valută, res­pectiv echivalentul a 20,2 miliarde de lei (4,5 mld. euro) la sfârşitul lunii ia­nua­rie.

Cea mai mare pondere se înregis­trează însă în cazul împrumuturilor în lei, respectiv de 15,3%. Volumul întâr­zierilor la plata în lei este de 13,2 mld. lei, fiind în creştere cu echivalentul a 1,7 miliarde de lei faţă de finalul lunii ianuarie 2013.

La valută ponderea restanţelor este uşor mai jos decât la lei, dar a cres­cut vizibil în ultimii doi ani pe fondul vola­tilităţii cursului de schimb şi în con­diţiile în care mulţi clienţi care au strâns din dinţi la începutul crizei şi şi-au plătit ratele pentru a nu pierde bu­nu­rile puse garanţie au intrat în inca­pa­ci­tate de plată după cinci ani de criză dură.

Unele calcule efectuate pe baza statisticilor BNR arată că bancherii închid lunar circa 2.000 de conturi de credite ipotecare. Restanţele la lei în schimb au crescut rapid la începutul crizei, dar ritmul s-a temperat ulterior. De exemplu, restanţele la lei au crescut în ianuarie cu 200 mil. lei, în timp ce întârzierile la plata creditelor în valută au înregistrat un avans de echivalentul a 800 milioane de lei (150 mil. euro).

La nivel agregat, companiile şi populaţia au credite în valoare totală de 220 miliarde de lei, fiind în scădere cu echivalentul a  5 miliarde de lei faţă de finalul anului 2012. Luând în calcul şi dobânzile şi penalităţile la creditele întârziate la plată, sumele restante depăşesc 44 mld. lei, fiind acoperite cu provizioane calculate conform RAS în proporţie de 85%.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 03.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO