Cum s-a reflectat prabusirea Lehman pe piata romaneasca: dobanzile de pe piata interbancara au sarit la 50%

15 sep 2009 Autor: Ciprian Botea

Unda de soc provocata toamna trecuta pe pietele financiare globale de prabusirea bancii americane de investitii Lehman Brothers nu a intarziat sa apara si in Romania, unde dobanzile interbancare au explodat in a doua jumatate a lunii octombrie dupa ce bursa reactionase deja negativ la cel mai mare faliment din istoria Statelor Unite.

Cu toate ca parerea unanima la acea data era ca economia romaneasca este solida si nu va avea de suferit de pe urma turbulentelor financiare de la nivel global, dobanzile interbancare au urcat pentru mai multe zile consecutiv peste nivelul de 50%.

Luna octombrie a fost caracterizata, pe piata monetara, de ceea ce guvernatorul Mugur Isarescu a catalogat drept un "atac asupra leului". Timp de trei saptamani, speculatorii straini au pariat pe deprecierea monedei nationale, dar au fost nevoiti sa contabilizeze pierderi de zeci de milioane de euro dupa ce BNR a lasat piata fara lichiditati.

Contra leului au jucat atunci institutii financiare precum Morgan Stanley, Goldman Sachs sau Barclays, care au cumparat agresiv valuta dupa ce BNR vanduse prin intermediul a doua banci locale - BCR si Raiffeisen - mai multe sute de milioane de euro. Banca centrala a ales sa apere cursul, dar dobanzile au explodat pentru ca speculatorii s-au vazut nevoiti sa imprumute agresiv lei pentru a evita sa isi inchida pozitiile deschise in pierdere.

"Privind retroactiv, cred ca BNR a actionat intelept. Daca pe piata ar fi existat o lichiditate mai mare, deprecierea leului ar fi fost si mai accentuata. Trebuie sa luam in calcul ca atunci contextul era altul, nu aveam un acord cu Fondul Monetar International (FMI) si nici nu era de asteptat un asemenea acord", comenteaza Lucian Anghel, economistul-sef al BCR.

Volatilitatea ridicata consemnata in octombrie pe piata interbancara a determinat banca centrala sa intervina pentru a plafona nivelul dobanzilor, in incercarea de a evita transferarea cresterilor de dobanzi asupra clientilor care aveau credite cu dobanda variabila, ajustata in functie de evolutia ROBOR.

Decizia BNR de a plafona dobanda practicata pe piata interbancara la 17,8% a fost salutata de bancheri ca o masura de stabilizare a pietei si a increderii jucatorilor economici. Totusi, in ciuda faptului ca BNR afisa un nivel maxim al ROBOR de 17,8% pe an, bancile au continuat o vreme sa atraga finantare de pe piata interbancara la costuri de doua ori mai mari.

Pe termen scurt, actiunea BNR si-a atins scopul. "Cresterea dobanzilor interbancare i-a afectat doar pe nerezidenti, care s-au retras atunci si au avut nevoie de lei pentru ca nu imi amintesc ca cineva sa fi luat credite la astfel de dobanzi", a declarat Lucian Anghel.

Ulterior, lipsa de lichiditate a inceput sa produca efecte, iar bancile au inasprit conditiile de creditare, dobanzile sarind peste pragul de 20% la lei. Cursa pentru atragerea de finantare a determinat insa bancile sa urce si dobanzile oferite la depozite.

Credit de urgenta pentru o banca locala

Panica declansata pe piata locala dupa prabusirea bancii americane Lehman Brothers a determinat o banca locala sa apeleze la finantare de urgenta de la BNR, potrivit dezvaluirilor facute cateva luni mai tarziu de guvernatorul Mugur Isarescu. Creditul primit de la banca centrala a fost de 0,2% din PIB, echivalentul a 260 mil. euro. "O banca mare, cu solventa mare, s-a confruntat cu o problema de incredere si i-am dat un credit de lichiditate destul de mare, de 0,2% din PIB. Problema s-a rezolvat, iar banii au fost inapoiati la timp", a declarat Isarescu. Banca centrala a cerut chiar Serviciului Roman de Informatii sa demareze o ancheta, suspectand un atac informational concertat asupra unei institutii de credit. In momentele de panica din toamna trecuta, pe piata au circulat zvonuri privind caderea iminenta a mai multor banci.

Cuvinte cheie:
prabusirea Lehman Brothers
, piata romaneasca
, dobanzi
, piata interbancara
Vizualizari:
Printeaza