Bănci și Asigurări

Cum se vor finanţa băncile în pofida crizei din zona euro, în discuţie la ZF Bankers’ Summit

Autor: Razvan Voican

12.06.2012, 00:00 243

Bombardate constant cu noi cerinţe de capital, cu scăderi ale ratingurilor şi percepţii de risc înrăutăţite din cauza expunerii pe state cu probleme, băncile din zona euro se văd presate să-şi reevalueze priorităţile şi să drămuiască fiecare euro alocat subsidiarelor din regiune.

Piaţa bancară din România depinde în proporţie de circa 80% de astfel de grupuri europene şi după ce înainte de criză aceasta era considerată o reţetă a succesului pentru dezvoltarea economiei, acum dependenţa a devenit o sursă de vulnerabilitate.

Dacă băncile-mamă plătesc mai scump pentru a se finanţa, cât vor plăti subsidiarele din România, care oricum suportă prime de risc din cauza ratingului de ţară mai slab? Şi dacă băncile-mamă trebuie să-şi consolideze capitalurile de la un an la altul, cât va mai rămâne disponibil pentru susţinerea operaţiunilor locale?

Acestea vor fi două dintre temele de discuţie abordate la conferinţa ZF Bankers' Summit organizată de Ziarul Financiar în perioada 20 - 21 iunie 2012 şi la care sunt invitaţi reprezentanţi ai BNR şi ai ARB, alături de lideri ai unora dintre cele mai importante bănci de pe piaţă. Puteţi afla mai multe despre eveniment pe http://www.zf.ro/conferinte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO