Bănci și Asigurări

Denominarea leului nu incape printre prioritati

22.03.2004, 00:00 23



Ministerul Finantelor intarzie sa duca pe masa guvernului proiectul de lege privind denominarea leului. Desi fusese promis pentru jumatatea lunii februarie si nici nu are o complexitate deosebita, proiectul prin care leul ar urma sa piarda patru zerouri nu are loc pe lista de prioritati a executivului.



Banca Nationala avansase luna martie 2005 drept orizont de timp pentru trecerea la leul cu coada scurtata, precizand ca are nevoie de circa 12 luni pentru realizarea pregatirilor necesare. Din momentul in care va fi fost aprobat de guvern, proiectul de lege mai cere o perioada de timp pentru a fi dezbatut in Parlament.



Proiectul realizat de specialisti ai BNR si Ministerului Finantelor



prevede circulatia in paralel pentru o perioada a monedelor vechi si noi, in scopul facilitarii conversiei si reducerii costurilor financiare, precum si evitarii unei eventuale perceptii a publicului cum ca denominarea ar presupune confiscarea monedelor existente. De asemenea, legea urmeaza sa stabileasca obligativitatea afisarii in paralel a preturilor atat in moneda veche cat si in cea noua, in vederea diminuarii inclinatiei comerciantilor de "rotunjire" a preturilor in partea superioara, dar si pentru obisnuirea publicului cu noile valori.



Argumentele in favoarea denominarii pornesc de la aspecte de ordin practic, precum simplificarea evidentelor economice si, implicit, a procedurilor de inregistrare contabila, ori diminuarea substantiala a costurilor de transport, manipulare si utilizare a bancnotelor si monedelor. Si merg pana la efectele antiinflationiste induse de "greutatea" leului si de reducerea tendintei constante de rotunjire a sumelor, o data depasit impactul psihologic al trecerii de la bancota de 10.000 de lei la moneda de un leu, de exemplu. Astfel, denominarea ar trebui sa consolideze reducerea inflatiei cat mai mult sub pragul de 10% incepand din 2005.



Nu in ultimul rand, taierea zerourilor ar ajuta la obisnuirea populatiei cu preturile si valorile din zona euro, spre care tinde si Romania. Noul set de diviziuni monetare va include si unitatea monetara de 1 leu, cu o valoare de cumparare certa, precum si unitatea subdivizionara banul, ambele prevazute de Constitutie.



Anuntul oficial privind decizia politica de taiere a zerourilor a venit de-abia spre sfarsitul anului trecut, dupa ce in 2002 guvernul respinsese propunerea BNR, lasand proiectul in seama succesorilor. Ministrul finantelor, Mihai Tanasescu, a anuntat la sfarsitul lunii ianuarie 2004 ca a convenit cu guvernatorul BNR ca denominarea sa aiba loc prin taierea a patru zerouri din coada leului, angajandu-se sa promoveze proiectul de lege in guvern.



Cea mai valoroasa diviziune monetara romaneasca - bancnota de un milion lansata in decembrie 2003 - reprezinta echivalentul a numai 25 de euro, respectiv 31 de dolari. razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO