Bănci și Asigurări

Dezvoltatorii cu locuinte nevandute au acces la "Prima casa"

21.07.2009, 18:48 22

Si locuintele noi deja ipotecate de dezvoltatori vor putea fi cumparate prin programul "Prima casa", Ministerul Finantelor urmand sa accepte in prima faza o ipoteca de rangul II dupa discutiile care au avut loc ieri intre premierul Emil Boc si oficialii a sase banci interesate de program, dar care nu au semnat pana acum conventia de colaborare din cauza unor prevederi referitoare la modul de acordare a garantiei de stat si de constituire a ipotecii.

"Principala modificare convenita a fost eliminarea din textul ordonantei a sintagmei 'libera de sarcina' in privinta locuintei care face obiectul contractului de credit si care ii dezavantaja pe dezvoltatorii care vand locuinte noi deja ipotecate pentru asigurarea finantarilor obtinute de la banci. Ca atare, va fi acceptata ipoteca de rangul II pe locuintele respective", a declarat Rasvan Radu, presedintele executiv al UniCredit Tiriac Bank. El a spus ca vor fi incluse si formulari care sa intareasca faptul ca bancile vor beneficia de o garantie irevocabila din partea statului. Dupa ce dezvoltatorul vinde locuinta si poate rambursa creditul catre banca, aceasta ridica ipoteca, iar Finantele raman cu o ipoteca de rangul I. Guvernul a informat ca astazi "vor fi aprobate actele necesare pentru ca toate cele 19 banci interesate sa poata derula activitati de creditare". Ieri ING si-a anuntat retragerea din program, invocand costurile suplimentare de administrare a garantiilor neconforme cu propriul model de business.

"O parte din modificari ar urma sa fie stabilite printr-o ordonanta de urgenta care sa fie aprobata maine (n.r. astazi) de Guvern, iar altele vor fi discutate joi cu Fondul de Garantare pentru a fi operate direct pe prevederile conventiei-cadru", a spus Radu, precizand ca UniCredit are pregatit produsul de finantare si il poate pune in vanzare dupa circa o saptamana de la semnarea conventiei cu Fondul. Bancherii au programata joi o intalnire la sediul Asociatiei Romane a Bancilor cu reprezentantii Ministerului de Finante, ai Fondului de Garantare si ai BNR pentru definitivarea detaliilor tehnice ale programului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO