Bănci și Asigurări

Economistul - şef al BNR: Cei care deplâng privatizările cu investitori străini din bănci să se uite la turism, un sector care a fost închis pentru astfel de investiţii

Economistul - şef al BNR: Cei care deplâng...

Autor: Ovidiu Tempea

13.05.2013, 12:47 1050

Oficialul BNR a arătat că turismul a fost un domeniu total închis investitorilor străini, care au alocat în hoteluri şi restaurante la sub 1% din soldul total investiţii în economia românească.

"Asta pentru cei care căinează sectorul bancar sau siderurgic că l-am privatizat cu investitori străini. N-au decât să se uite ce am făcut cu sectorul turismului, care a fost închis investitorilor străini", a spus Lazea.

El a arătat că astfel se explică şi deficitul de balanţă din cazul sectorului turism, unde banii plătiţi de români pentru vacanţele în străinătate depăşesc cu mult încasările de la străinii care vin în sejururi în România.

Turismul şi călătoriile reprezintă principala sursă de deficit la nivelul sectorului serviciilor, cu un minus de aproape 300 de milioane euro anul trecut şi circa 400 de milioane euro în 2011.

Şi în primele două luni din acest an, în ciuda unei evoluţii pozitive pentru majoritatea capitolelor contului curent al balanţei de plăţi, turismul a rămas cu un deficit de 41 de milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO