Bănci și Asigurări

Enel va vinde activele din România până la afârşitul anului

Enel va vinde activele din România până la afârşitul...

Autor: Florentina Dragu

26.08.2014, 20:45 250

"Procesul avansează într-o manieră ordonată. În această perioadă apar primii potenţiali cumpăratori, iar băncile cataloghează diversele oferte. Cred că procesul va putea fi încheiat până la finele anului", a afirmat Starace întro conferinţă de presă la Rimini.

Enel a anunţat în luna iulie că a început procesul de vânzare a operaţiunilor de distribuţie şi vânzare a energiei din România şi Slovacia, în cadrul unui program de reducere a datoriilor.

În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV).

Aceste companii operează o reţea de electricitate de 91.000 de kilometri şi distribuie circa 14TWh de electricitate anual, cu o cotă de piaţă de 34%. Diviziile Enel din România vând aproape 9 TWh de energie anual către aproximativ 2,6 milioane de clienţi, dintre care 2,4 milioane casnici (unde are o cotă de piaţă de 20%, iar restul companii (segment pe care controlează 38% din piaţă).

Companiile Enel din România au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro şi profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 289 milioane de euro.

În Slovacia, Enel vrea să vândă o participaţie de 66% din Slovenské Elektrárne, cel mai mare producător de energie al ţării, cu o cotă de piaţă de aproape 80%. În 2013, a raportat venituri de 2,9 miliarde de euroşi profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) de 708 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO