Bănci și Asigurări

Euro, la maximul ultimelor sase saptamani

02.09.2009, 17:17 15

Euro a urcat ieri pana la maximul ultimelor sase saptamani, referinta BNR depasind pragul de 4,23 lei/euro pe fondul unei tendinte de depreciere a monedelor din intreaga regiune. Moneda nationala a inceput sa piarda teren inca din prima parte a sedintei interbancare, primele cotatii ale zilei fiind perfectate la 4,2320 - 4,2340 lei/euro, pe fondul unui sentiment negativ declansat de declinul burselor globale si de speculatiile privind problemele unor fonduri de hedging din Statele Unite.

Deprecierea leului a fost insa mai putin accentuata decat a monedelor din regiune, existand semnale ca acesta a beneficiat de sprijinul bancii centrale. „Cred ca leul se putea deprecia mai mult, dar exista semnale ca BNR a fost prezenta in piata. In acelasi timp, deprecierea mai mica poate fi pusa si pe seama interesului scazut pentru leu", a comentat dealerul unei banci.

In a doua parte a sedintei leul a continuat sa se deprecieze, fiind tranzactionat in intervalul 4,2365 - 4,2380 lei. Paritatea maxima a zilei a fost de 4,2395 lei/euro. Si dolarul american s-a apreciat in fata monedei nationale, banca centrala calculand un curs de schimb de 2,9807 lei/dolar, cu 3,37 bani peste cotatia de marti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO