Bănci și Asigurări

Eximbank refinanteaza creditele OTP

26.10.2007, 18:37 16

Eximbank va acorda refinantari de pana la 40 mil. lei pentru creditele acordate de OTP Bank companiilor locale. Refinantarea se realizeaza pentru creditele in lei si poate ajunge pana la 85% din valoarea imprumutului acordat de OTP Bank. Se incadreaza pentru acest tip de refinantare companiile ce investesc in domenii prioritare pentru economie, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii, a utilitatilor de interes public, dezvoltarea regionala, cercetare-dezvoltare, protectia mediului inconjurator, ocuparea si formarea personalului. "In ultimul an, peste 150 de proiecte de investitii, majoritatea din categoria IMM-urilor, au beneficiat de acces mai usor la credite prin intermediul conventiilor de refinantare incheiate de Eximbank cu o serie de banci romanesti", a declarat Carmen Radu, presedintele EximBank. Cele doua banci au semnat de asemenea un parteneriat, prin care au fost armonizate fluxurile de documente, astfel incat clientii OTP sa poata accesa mai usor produsele de garantare ale Eximbank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO