Bănci și Asigurări

Experti in recuperarea de active neperformante si evaluarea riscului la BCR

21.06.2004, 00:00 22



La sfarsitul saptamanii trecute cursul calculat de Banca Nationala pentru un euro era de 40.750 de lei. Moneda americana a fost evaluata vineri la 33. 910 lei. Comparativ cu inceputul saptamanii trecute, leul s-a intarit atat fata de euro (cu 16 unitati), cat si fata de dolar (cu 14 unitati).



La jumatatea anului, moneda europeana a inregistrat fata de leu o depreciere de 0,9% in termeni nominali. Dolarul s-a apreciat in primul semestru al anului cu 4%. Ambele monede au inregistrat insa evolutii sinuoase, cu numeroase cresteri si deprecieri.



Moneda europeana se gaseste astfel la sfarsitul primului semestru la nivelul la care se afla si in decembrie 2003 (variatia fiind de numai 0,01%). Fata de luna iunie 2003, aprecierea monedei europene este insa de aproape sapte procente.



Euro a atins cotatia maxima din acest an la 41.438 de lei, chiar la a doua sedinta de tranzactionare, din 6 ianuarie. Numai 20 de zile mai tarziu, moneda europena scadea sub pragul de 41.000, pentru ca la 1 martie sa coboare la 39.813 lei. Pragul de 40.000 a fost "trecut" la 19 martie, moneda europeana osciland in banda 40-41.000 de lei pana in prezent.



Evolutia dolarului la Bucuresti de la inceputul lui 2004 a fost chiar mai complicata decat cea a euro. Moneda americana a inceput anul la un curs de 32.558 de lei. Se poate spune ca dolarul a fost cotat la peste 34.000 de lei in intervalul 13 - 29 aprilie, insa recordul de apreciere a dolarului a fost inregistrat pe 14 mai, la un curs de 34.337 de lei. Din luna mai, dolarul a coborat sub nivelul de 34.000 de lei, pe care nu l-a mai depasit.



Fata de luna iunie a anului 2003, aprecierea este aproape identica cu cea de la inceputul anului, de 3,9%, in timp ce comparativ cu luna septembrie 2003 dolarul a stagnat.



Pe pietele internatioanle, cursul a oscilat intre 1,20 si 1,23 dolari/euro, cu tendinte intrerupte de scadere. Cu toate ca analistii intrevad un curs de 1,15 dolari/euro, cotatiile nu par sa scada in acest sens, aprecierile dolarului fiind inversate de numeroase evenimente. Vineri pietele s-au inchis in cotatii de 1,2137 dolari/euro.



Piata valutara interbancara a reactionat la cresterea volumului sumelor trimise in tara de muncitorii plecati, excedentul de valuta impingand cotatiile in jos. De altfel, "golurile" provocate de interventiile BNR au fost repede umplute, piata corectand in cateva zile orice apreciere de curs. Politica bancii centrale, care a practicat in medie, spun jucatorii, doua interventii pe saptamana, atragand in jurul a 40 de milioane de euro cu fiecare ocazie, si-a atins scopul de a impiedica speculatiile valutare, insa costul platit devine tot mai mare, fiecare operatiune de cumparare aruncand in piata lei care trebuie apoi sterilizati. La sfarsitul saptamanii trecute, volumele tranzactionate pe piata valutara au scazut la circa 130 de milioane de euro, mult sub nivelul mediu al lunii mai.



Aceasta evolutie, intr-o banda relativ ingusta, a incurajat contractarea creditelor in valuta, mai ales in conditiile mentinerii unor dobanzi ridicate la lei. Desi au existat numeroase atentionari privind potentialul periculos al imprumutarii in valuta, ponderea acestor credite continua sa creasca, mai ales in masura in care moneda europeana stagneaza practic la nivelul la care se afla la sfarsitul anului trecut, reducand astfel costul real al creditelor. De asemenea, economisirea in valuta, in special in euro, continua sa -si mareasca ponderea, desi castigurile din evolutia cursului sunt de domeniul trecutului.



Avand in vedere ca numarul celor plecati la munca in strainatate este in crestere si implicit sumele trimise de ei, BNR are de suportat presiuni din ce in ce mai mari care tind spre o apreciere nominala a leului. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO