Bănci și Asigurări

Finanţele resping presiunea băncilor de creştere a randamentelor la titlurile de stat

Autor: Razvan Voican

23.08.2011, 00:00 103

Ministerul Finanţelor a respins ieri în bloc ofertele de subscriere depuse de cele 12 bănci - dealeri primari la licitaţia de titluri de stat pe un an, considerând că nivelul randamentului cerut a fost "neacceptabil".

Decizia vine după trei licitaţii la rând în care Finanţele acceptaseră să se împrumute mai scump, acesta fiind un efect local al turbulenţelor de pe pieţele financiare internaţionale. Ieri programaseră atragerea sumei de 900 mil. lei (214 mil. euro), iar analiştii din bănci preconizau deja o creştere de randament, până la 6,8% faţă de 6,64% la precedenta licitaţie pe această scadenţă, respectiv faţă de 6,34% la licitaţia anterioară.

Ministerul Finanţelor a încercat ieri să rupă acest trend, deşi băncile erau dispuse să plaseze 1,5 mld. lei în titluri de stat. Ultima dată când Trezoreria respinsese în bloc ofertele băncilor a fost la începutul lunii martie. Astfel de licitaţii eşuate erau mult mai numeroase anul trecut, în condiţiile în care la începutul verii se ajunsese la un adevărat război între Finanţe şi bănci din cauza presiunii exercitate de acestea pentru creşterea dobânzilor.

Luna aceasta Trezoreria are de rostogolit titluri de numai 1 mld. lei, fiind într-o poziţie confortabilă, însă în octombrie vine un vârf de plată de aproape 4 mld. lei. Joi Finanţele vor încerca să pună pe piaţă obligaţiuni de stat pe 10 ani - cea mai lungă scadenţă din portofoliu - de 400 mil. lei, însă presiunea pe dobânzi ameninţă şi această licitaţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO