Bănci și Asigurări

Generali a subscris poliţe de 80 mil. euro, în scădere cu 9%

Autor: Ciprian Botea

16.11.2010, 23:48 26

Generali, una din primele zece companii de pe piaţaasigurărilor, a subscris în primele nouă luni prime brute învaloare de 335,9 milioane de lei (80,3 mil. euro), în scădere cu 9%faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Declinul s-a accentuat întrimestrul al treilea, perioadă în care subscrierile au atins 101,5milioane de lei, în con­diţiile în care compania înche­iase primulsemestru cu afaceri mai mici cu 4,4%.

Scăderea afacerilor a fost de­ter­minată de dinamica asigu­ră­rilorgenerale, unde sub­scrierile s-au redus cu 12% faţă de perioadaianuarie - sep­tembrie 2009, până la 268,5 milioa­ne de lei, dincauza perfor­manţei slabe înregistrate pe segmentul asi­gurărilorauto.

"Activăm în continuare pe o piaţă dominată de asigurările auto, daram încercat întotdeauna să menţinem un portofoliu echilibrat prinre­du­cerea volumului de asigurări auto şi dezvoltarea altor liniide asigurări. Astfel, în intervalul la care facem referire amreuşit o scădere a ponderii asigurărilor auto în portofoliul totalcu cinci puncte procentuale", a declarat Marie Kovarova, directorulgeneral al companiei.

În schimb, Generali a înregistrat o creştere cu 6,4% pe segmentulasigurărilor de viaţă, unde a subscris prime brute de 67,4 milioanede lei (16,1 milioane de euro) în primele nouă luni, în condiţiileunui avans cu 20% al vânzărilor de poliţe unit-linked (asigurări deviaţă cu compo­nentă de economisire).

În paralel, rata de reziliere a poliţelor de asi­gurări de viaţăs-a redus cu 15% faţă de perioada ianuarie - septembrie 2009.
Generali a înregistrat cele mai mari creşteri pe asigurări deasis­tenţă turistică (185%) şi asi­gu­rări de credite şi garanţii(195%).
Primele brute subscrise pe asigurări de locuinţă au cres­cut cu 6%,iar afacerile pe segmen­tul asigurărilor de răspundere civilăprofesională au avansat cu 13%.
Compania nu a raportat valoarea câştigului net înregistrat dupăprimele nouă luni, în condiţiile în care în primul semestruobţinuse un profit net de 18,9 milioane de lei (4,6 mil. euro),dublu faţă de acelaşi interval din 2009. În ceea ce priveştestrategia de business pentru perioada următoare, reprezentanţiiasigurătorului spun că se vor axa pe segmentul asigurărilor delocuinţe şi al asigurărilor corporate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO