Bănci și Asigurări

Grupul german Allianz a avut o creştere de 7% a primelor brute subscrise, ajungând la 119 mil.euro

Grupul german Allianz a avut o creştere de 7% a primelor...

Autor: Marius Oncu

07.08.2015, 16:49 278

În primul semestru al anului trecut, primele brute subscrise de grupul german în piaţa locală au totalizat 111 milioane euro, iar profitul operaţional s-a ridicat la şapte milioane euro.

Primele nete au urcat de la 80 milioane euro în primele şase luni ale anului anterior la 88 milioane euro în ianuarie-iunie anul în curs, potrivit unui raport al grupului german.

Pe segmentul de asigurări de proprietate şi accident, primele brute au avansat de la 99 milioane euro în primele şase luni ale anului trecut la 106 milioane euro în aceeaşi perioadă a acestui an. Profitul operaţional a urcat în intervalul analizat de la patru milioane euro la opt milioane euro.

Operaţiunile de viaţă şi sănătate au adus în prima jumătate a anului prime brute de 13 milioane euro, comparativ cu 12 milioane euro în intervalul similar din anul precedent. Câştigul operaţional pe acest segment a avansat de la trei milioane euro la patru milioane euro.

În trimestrul al doilea, primele brute subscrise de grupul german au totalizat 58 milioane euro, raportat la 53 milioane euro în ianuarie-iunie anul precedent.

Profitul operaţional a crescut în trimestrul al doilea de peste două ori, de la trei milioane euro în aprilie-iunie anul trecut la şapte milioane euro în aceeaşi perioadă a acestui an.

La nivel de grup, veniturile totale au urcat în primele şase luni cu 7,1%, ajungând la 67,9 miliarde euro, în timp ce profitul net a avansat cu 13%, la 3,8 miliarde euro.

Grupul Allianz este prezent pe piaţa românească prin Allianz-Ţiriac Asigurări, Allianz-Ţiriac Pensii Private, Allianz Global Corporate & Specialty şi Euler Hermes Kreditversicherungs.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO