Bănci și Asigurări

Încă un român în City-ul londonez: Mihaela Nacu este şef al Citibank pe creditul de retail din şapte pieţe

Încă un român în City-ul londonez: Mihaela Nacu este...

Autor: Razvan Voican

26.07.2013, 18:29 1360

Mihaela Nacu, responsabilul Citibank România pentru proiectul de transfer al diviziei de retail către Raiffeisen, a fost promovată la Londra pe poziţia de şef pe creditul de retail din Rusia, Polonia, Emiratele Arabe Unite, Egipt, Bahrein, Ungaria şi Cehia. 

România a ieşit anul acesta din lista ţărilor în care americanii lucrează cu clienţi persoane fizice. Principala ţintă a noului job preluat de Mihaela Nacu este profitabilitatea acestui segment de business al gigantului bancar american. Ea rămâne astfel în Citigroup, pentru care lucrează de 12 ani, deşi a avut şi opţiunea de a se muta la Raiffeisen odată cu cei 100.000 de clienţi de retail care au fost transferaţi la 1 iulie în portofoliul austriecilor.

Este vorba despre o tranzacţie care a vizat active de peste 100 mil. euro şi depozite de 175 mil. euro, care ar urma să se finalizeze în octombrie şi de care Mihaela Nacu s-a ocupat îndeaproape din poziţia de membru al boardului Citi responsabil cu întregul business de consumer al americanilor.

Este un bancher format exclusiv în subsidiara locală a Citibank, începând din 2001, unde a parcurs mai multe trepte ierarhice din diferite zone ale băncii, de la financiar la planificare strategică şi vânzări. Răzvan Voican

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.07.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO