Bănci și Asigurări

Leul pierde atat in fata euro, cat si a dolarului

23.11.2005, 19:47 8

Euro a continuat ieri sa urce pentru a noua sedinta de tranzactionare consecutiv, BNR calculand un curs de 3,6663 lei noi, in crestere cu 0,0102 unitati fata de ziua precedenta.

Fata de minimul anului, inregistrat pe 10 august, cand euro era cotat la 3,4022 lei, leul consemneaza o depreciere de 7,7%.

Euro nu a crescut insa ieri si pe pietele externe, unde descurajarea asteptarilor privind cresterea dobanzii de referinta a Bancii Centrale Europene a provocat vanzari de euro, moneda unica fiind cotata in prima parte a zilei la 1,1703 dolari, pentru ca apoi sa cada la 1.1698 dolari.

In acest context, dolarul american a revenit si la Bucuresti, urcand pana la 3,1309 lei, ceea ce reprezinta o crestere de 14,2% fata de nivelul inregistrat pe 10 august anul curent.

Cu alte cuvinte, piata ofera inca o demonstratie a asa-numitelor miscari de pendul pe care le poate desena atat cursul euro, cat si al dolarului, cu amplitudini mai mici sau mai mari. Oricum, un anumit stoc de apreciere se mentine fata de anul trecut (circa 8%), chiar daca mai subtiat in ultima vreme.

Cresterile acumulate in ultima perioada tempereaza entuziasmul celor care au de rambursat sau intentioneaza sa contracteze credite in valuta, desi pe piata exista un sentiment puternic ca miscarea de revenire a pendulului nu se poate duce prea sus, cum ar fi sa atinga din nou un curs de 3,7 lei pentru un euro. razvan.voican@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO