Bănci și Asigurări

Lionachescu intra in afaceri pe cont propriu

12.01.2006, 18:45 25

Doru Lionachescu, 41 de ani, fost director general adjunct al Bancpost responsabil cu divizia de corporate, a inceput o cariera pe cont propriu, tot in sectorul serviciilor financiare, infiintand "casa de investitii" Capital Partners.

Lionachescu a lucrat pentru Bancpost incepand din vara lui 2003, fiind adus de la Citibank Romania la scurt timp dupa preluarea controlului bancii de catre grecii de la Eurobank.

La Citibank ocupase pe rand mai multe functii, incepand din 1997: senior relationship manager, director departament companii locale, director general sucursale si sector privat. Cariera bancara si-a inceput-o insa la ING Bank, unde a lucrat aproape doi ani, anterior fiind redactor-sef adjunct al revistei Capital.

"Cochetam de mai multa vreme cu ideea unei afaceri pe cont propriu, iar acesta mi s-a parut un moment oportun", spune Doru Lionachescu. EL lucreaza la proiectul Capital Partners impreuna cu alti doi fosti bancheri - Andrei Diaconescu si Victor Capitanu, ambii cu experienta la Alpha Bank si Bancpost.

"Vrem sa ne pozitionam ca prima banca de investitii romaneasca ''full service'', facuta de profesionisti provenind din sectorul bancar", afirma Doru Lionachescu.

Capital Partners ofera servicii de asistenta si intermediere financiara pe doua directii principale: fuziuni si achizitii de grupuri, companii si active corporatiste, respectiv optimizarea capitalului companiilor.

Lionachescu spune ca a incheiat etapele de restructurare a serviciilor pentru companii oferite de Bancpost. Locul sau urmeaza a fi ocupat de Yannis Kougionas, director general adjunct pe corporate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO