Bănci și Asigurări

Managerul de care depind pensiile a aproape două milioane de români

Managerul de care depind pensiile a aproape două...

Autor: Ioana Mihai-Andrei

22.03.2014, 10:19 1286

Domeniul financiar induce uneori specializări destul de înguste; poţi ajunge să lucrezi multă vreme într-o singură zonă, fie ea finanţare, pieţe de capital, consultanţă sau administrare de active. „Eu am încercat să evit o supraspecializare; de câteva ori în carieră am decis să îmi depăşesc zona de confort şi să accept provocări noi pentru a mă dezvolta„, spune CEO-ul ING Pensii.

Raluca Ţintoiu are 38 de ani, este volubilă, deschisă şi, deşi lucrează de peste 15 ani în corporaţii, este lipsită de comunul discurs corporatist, înţesat de formulări pretenţioase. Am cunoscut-o în decembrie şi am discutat informal despre listări la bursă, companii din piaţă şi câte ceva din paşii pe care i-a făcut în carieră.

A fost angajată de ING imediat după absolvirea Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE ca management trainee şi a urmat un program de training focalizat pe commercial banking. În primii ani de carieră a lucrat în principal în domeniul finanţărilor structurate.

Depre acea perioadă spune că i-a fost extrem de utilă pentru că „mi-a creat un fundament tehnic solid„. După circa cinci ani a decis să iasă din zona de confort şi să se îndrepte spre investment banking, domeniu care se referă la consultanţa pentru fuziuni, achiziţii şi pieţe de capital.

Citiţi mai mult pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO