Bănci și Asigurări

Private bankingul BCR se aliniaza la standardele Erste

08.01.2008, 17:09 15

Noua oferta de private banking a BCR este aproape de finalizare, serviciile urmand a fi disponibile la standarde similare celor din intreg grupul Erste, afirma Martin Skopek, vicepresedintele pe retail al BCR.
"Obiectivul pe acest segment este sa servim clientul la fel oriunde s-ar afla - la Praga, Budapesta sau Bucuresti", spune Skopek.
In Bucuresti, banca are o echipa formata din sase oameni, alti 24 fiind pregatiti special pentru a oferi servicii de private banking in provincie. Pentru extinderea alternativelor de plasament, BCR asteapta de la CNVM avizul pentru prospectele de emisiune a trei fonduri dedicate, care vor face plasamente pe pietele externe. Seful retailului BCR sustine ca nu are in vedere neaparat un prag minim de lichiditati pe baza caruia sa fie selectati clientii.
"Folosim o combinatie de criterii, care difera de la caz la caz. Principalul obiectiv este sa atragem noi clienti, care intr-o prima faza pot avea plasamente mai mari la alte banci", spune Skopek, fara a da detalii. Majoritatea jucatorilor folosesc un prag de 100.000 de euro. Unii merg si mai sus. Pe de alta parte, bancile care nu au acumulat o baza de clientela semnificativa practica niveluri de intrare mai coborate, de 40-50.000 de euro, care sa permita recrutarea mai multor clienti care sa poata accede in categoria standard. In aceste cazuri si oferta de plasamente este restransa.
La Raiffeisen, de exemplu, clientela de private banking furnizeaza cea mai mare parte a depozitelor la termen.
Skopek sustine ca BCR nu are probleme de lichiditate, avand capacitatea de a genera resurse prin produsele de pasiv, despre care spune ca au evoluat peste asteptari. "Din pacate inca avem crestere mai mult pe partea scumpa a depozitelor la termen, ponderea celor la vedere fiind mai mica decat la concurenta." Cat priveste resursele in euro, Skopek spune ca finantarea este asigurata de banca-mama. "Ne concentram sa generam resurse in valuta si de pe piata locala, prin depozite, pentru ca nu vrem sa depindem de Erste in conditiile scumpirii finantarii din afara."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO