Bănci și Asigurări

Rezerva BNR a crescut cu 395 mil. euro in ianuarie

02.02.2007, 17:48 12

Rezerva valutara a BNR se ridica la sfarsitul lunii ianuarie la 21,7 mld. euro, in crestere cu 395,5 mil. euro fata de nivelul inregistrat la sfarsitul lui 2006. Intrarile de valuta au insumat 1.033,8 mil. euro reprezentand venituri din administrarea rezervei internationale, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile comerciale, cedari de valuta la rezerva statului. Din rezerva au iesit 638,3 mil. euro reprezentand plati de rate si dobanzi scadente la datoria publica externa directa si garantata de Ministerul Finantelor, modificarea rezervelor minime, comisioane bancare. Rezerva de aur s-a mentinut la 104,7 tone. In conditiile evolutiei preturilor internationale, valoarea acesteia a crescut la 1,68 mld. euro, ceea ce a facut ca rezervele internationale in administrarea BNR sa se ridice la 23,38 mld. euro. In cele 11 luni ramase din 2007 din rezerva valutara vor fi acoperite plati in contul datoriei publice externe directe si garantate in valoare de 994 mil. euro. La sfarsitul lui 2006 rezerva valutara a atins nivelul record de 21,3 mld. euro, in crestere cu 26,7% fata de 2005, dupa un an fara interventii directe ale BNR pe piata valutara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO