Bănci și Asigurări

Rezerva valutara a Bancii Nationale a pierdut 120 mil. euro in doua luni

Rezerva valutara a Bancii Nationale a pierdut 120 mil. euro in doua luni
05.07.2006, 18:11 15

Rezervele valutare ale BNR au scazut in iunie pentru a doua luna consecutiv, ajungand la 18,17 miliarde de euro.
Fata de varful istoric inregistrat in aprilie, de aproape 18,3 mld. euro, nivelul rezervei a scazut cu peste 120 milioane de euro, in conditiile in care platile s-au mentinut mai mari decat intrarile.
Practic, luna iunie a marcat un minim al intrarilor la rezerva valutara, BNR reusind sa stranga numai 383 de milioane de euro fata de alte luni in care aduna lejer sume de pana la un miliard de euro sau chiar doua miliarde in perioada in care cumpara valuta de pe piata.
Dupa cum afirma oficialii bancii centrale, cumpararile de valuta nu au mai fost o sursa de crestere a rezervei incepand din septembrie 2005, insa cu toate acestea BNR a strans in zece luni 1,52 miliarde de euro, in principal din majorarea rezervelor minime obligatorii la valuta.
Rezervele valutare ale Bancii Nationale au crescut constant de la o luna la alta incepand din noiembrie 2004, astfel ca numai in ultimul an BNR a strans 4,4 miliarde de euro, ceea ce reprezinta o crestere de aproape 32%.
In aceste conditii, scaderea inregistrata in ultimele doua luni nu poate fi considerata ingrijoratoare, mai ales ca tot la rezerva vor intra sumele din privatizare asteptate in a doua jumatate a anului.
Reducerea din luna iunie a fost de 35,7 milioane de euro, reprezentand jumatate din scaderea consemnata in luna mai in conditiile in care atat intrarile, cat si iesirile de valuta au fost mai mici decat in luna precedenta.
Intrarile de 383 mil. euro au fost constituite de venituri din administrarea rezervei internationale, modificarea rezervelor minime in valuta constituite de bancile comerciale si al caror nivel a urcat din martie la 40% din pasivele atrase in moneda straina, precum si din cedari de valuta la rezerva statului.
Iesirile au insumat insa aproape 418 milioane de euro, rezultand scaderea amintita. BNR a facut plati de rate si dobanzi scadente la datoria publica externa directa si garantata de Ministerul Finantelor, si de comisioane bancare, inregistrand insa iesiri si ca urmare a modificarii rezervelor minime in valuta ale bancilor.
Din suma totala, platile in contul datoriei externe au insumat 240 de milioane de euro, in conditiile in care BNR estimeaza ca pana la sfarsitul anului 2006 mai are de scos din vistierie 434 de milioane de euro, iar dupa luna mai anunta ca serviciul datoriei pe restul de sapte luni era de 674 milioane de euro.
Guvernatorul BNR Mugur Isarescu a afirmat recent ca banca centrala si-ar putea relua interventiile pe piata valutara in contextul creat prin majorarea deficitului bugetar si la care BNR poate reactiona prin noi majorari de dobanda tentante pentru capitalul speculativ. Isarescu a mentionat insa ca interventia se poate realiza si prin vanzari de valuta, nu doar prin cumparari, vanzarile putand ajuta la sterilizarea lichiditatilor in lei, desi ar putea accentua eventuale presiuni de apreciere a leului. Oricum, nivelul rezervei este confortabil de mare pentru a permite si vanzari de valuta.
In iunie, BNR a pierdut insa si din valoarea rezervei de aur, tot pentru a doua luna consecutiv, din cauza corectiei suferite de preturile internationale.
Cantitativ, rezerva a ramas la 104,8 tone, insa valoarea acesteia a scazut la 1,59 miliarde de euro, cu circa 122 mil. euro fata de varful din aprilie. In aceste conditii, rezervele internationale administrate de BNR au insumat 19,76 mld. euro, dupa ce in aprilie stabilise un record istoric la peste 20 mld. euro.

Cu noua dobanda de 8,75%, BNR a aspirat 4 mld. lei
Banca Nationala a atras luni de pe piata monetara lichiditati in valoare de aproape 4 miliarde de lei (echivalentul a 1,12 mld. euro), la prima operatiune de sterilizare de la majorarea ratei dobanzii de politica monetara de la 8,5% la 8,75% pe an. BNR a absorbit astfel inclusiv lichiditati rezultate dintr-o serie de scadente, insa in acelasi timp a oferit bancilor o solutie de plasament tentanta, avand in vedere ca asigura o dobanda real pozitiva consistenta. In masura in care rata de 8,75% devine dobanda efectiva la operatiunile de sterilizare, cursul euro ar putea continua sa scada ca urmare a atractivitatii plasamentelor in lei la BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO