Bănci și Asigurări

Salariatii BCR asteapta sa vada cat ofera Erste pe actiuni

13.10.2006, 19:57 23

In doua saptamani, salariatii BCR care cumuleaza 8% din actiunile bancii vor primi din partea Erste o oferta de a-si vinde participatiile sau de a le schimba cu actiuni Erste Bank.
Unii angajati s-au grabit deja sa publice anunturi de vanzare la preturi de pana la 40 de euro pe actiune, desi legal pot vinde de-abia de azi, dupa ce Erste a platit pachetul majoritar. Austriecii ar urma sa ofere insa un pret ceva mai mic decat cel de 7,65 euro pe actiune platit statului, incurajand mai degraba schimbul cu actiuni Erste, la un raport orientativ de 6 actiuni BCR la o actiune Erste. In 2004, salariatii BCR au platit 30 de centi pentru o actiune, asa incat castigul este garantat.
Conform contractului de privatizare, banca austriaca va putea achizitiona in acest an maximum 2% din capitalul BCR si pana la 3% pe an in fiecare din urmatorii doi ani.
Erste Bank, devenita de ieri noul actionar majoritar al BCR, ia in calcul varianta listarii propriilor actiuni la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) numai in scenariul in care la un moment dat ar convinge SIF-urile sa iasa din actionariatul BCR si astfel nu ar mai exista actionari minoritari, a declarat pentru ZF Mafred Wimmer, directorul de strategie al Erste.
"Una dintre conditiile din contractul de privatizare a BCR este ca Erste Bank sa ia toate masurile pentru a lista BCR la BVB in termen de trei ani de la data finalizarii tranzactiei, atat timp cat in actionariatul bancii se vor afla si actionari minoritari (SIF-uri). Exista insa si posibilitatea ca pana la expirarea termenului SIF-urile sa nu mai fie actionari ai BCR si atunci putem discuta despre listarea Erste la Bucuresti", a explicat Wimmer.
El spune insa ca in viitorul apropiat Erste are cu totul alte prioritati, afirmand ca listarea propriilor sale actiuni nu poate fi avuta in vedere decat ca posibilitate teoretica.
"Este prematur a se lua in considerare chiar si o asemenea posibilitate, avand in vedere ca la nivelul managementului Erste nu a fost inca supus dezbaterii niciun plan in aceasta directie", a mai declarat Manfred Wimmer. In privinta relatiei actuale cu SIF-urile, strategul Erste a reluat declaratia de luni a presedintelui Andreas Treichl, potrivit caruia nu au loc niciun fel de negocieri si nici nu exista vreo graba in acest sens.
"Nu am cunostinta ca vreun SIF sa fi fost contactat in vederea unui schimb de actiuni BCR cu titluri Erste", a spus Wimmer referitor la afirmatiile contrare ale unor oficiali SIF aparute recent in media. Prezenta Erste la BCR va deveni vizibila cu ochiul liber odata cu schimbarea siglei celei mai mari banci romanesti, aceasta urmand sa imprumute fonturile si combinatia de culori rosu/bleumarin a austriecilor.
Incepand de ieri la pranz, Erste Bank si-a intrat in drepturi ca actionar majoritar al BCR cu o participatie de 61,9%, in urma virarii celor 2,2 mld. euro in contul escrow deschis de Ministerul Finantelor la Citibank Londra.
Este vorba de cea mai mare suma care a intrat vreodata in vistieria statului.
Sebastian Vladescu, ministrul finantelor, a declarat ca a primit din partea Citibank notificarea privind transferul banilor in contul Trezoreriei. Ministerul Finantelor avea deja in contul general deschis la BNR echivalentul a nu mai putin de 1,67 mld. euro. Vladescu a precizat ca Trezoreria nu poate folosi banii pentru plasamente de tip comercial. El a mentionat din nou ca destinatii ale fondurilor infrastructura rutiera si finantarea pilonului doi de pensii in 2008 - daca vor mai ramane bani pana atunci.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO