Bănci și Asigurări

Tomas Spurny, şeful BCR, vine la ZF Bankers Summit ’13

Tomas Spurny este unul dintre bancherii cu o prezenţă discretă pe piaţă, aceasta fiind una dintre puţinele ocazii în care el apare în public

Tomas Spurny este unul dintre bancherii cu o prezenţă discretă pe piaţă, aceasta fiind una dintre puţinele ocazii în care el apare în public

Autor: Ciprian Botea

04.06.2013, 22:37 958

Tomas Spurny, cehul-american recrutat anul trecut de grupul austriac Erste pentru a prelua conducerea BCR, este unul dintre invitaţii ediţiei de anul acesta a ZF Bankers Summit, unde va discuta despre restructurarea de amploare prin care trece cea mai mare bancă locală şi despre perspectivele sistemului bancar românesc.

Spurny, 47 de ani, este unul dintre bancherii cu o prezenţă discretă pe piaţă, aceasta fiind una dintre puţinele ocazii în care el apare în public. Şeful BCR are studii la Harvard Busi­ness School şi Columbia University şi anterior a condus afacerile din Ungaria ale grupului italian Intesa.

El preluat conducerea BCR în primăvara anului trecut pentru a elabora un plan de restructurare a băncii, care vizează închiderea câtorva zeci de unităţi şi concedierea a câtorva sute de salariaţi.

Totodată, Spurny trebuie să gă­sească şi noi surse de venituri pentru BCR, care digeră greu creditele neperformante şi pierderea record de anul trecut, şi rămâne de văzut ce va face după restructurare.

Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.06.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO