Bănci și Asigurări

Vicepresedintele pe risc al UniCredit Tiriac: Nu este o solutie franarea la maximum a creditarii

Vicepresedintele pe risc al UniCredit Tiriac: Nu este o solutie franarea la maximum a creditarii

Daniela Bodirca, 33 de ani Lucreaza pentru UniCredit Tiriac Bank din iulie 2008, iar recent a primit avizul BNR pentru a ocupa functia de vicepresedinte executiv responsabil cu managementul riscului Din decembrie 2005 pana in iulie 2008 a condus divizia de risc a Bancpost, mai intai ca director coordonator si apoi director executiv Din noiembrie 1998 pana in decembrie 2005 a lucrat in fosta HVB Bank Romania, ca risk manager, senior risk manager, iar din iulie 2001 ca director adjunct al directiei de administrare a riscului de credit A facut parte din echipa de due diligence a HVB Bank pentru preluarea Bancii Tiriac

20.07.2009, 00:00 740

"Nu cred ca este o solutie franarea la maximum a creditarii pentru evitarea riscurilor, mai ales ca lichiditate exista. Desigur, titlurile de stat sunt o optiune, insa eu consider ca trebuie sa ne jucam rolul in economie si sa cautam alte nise de plasament, pentru ca creditarea este esentiala pentru economie, chiar daca abordarea este astazi mult mai prudenta", a declarat Bodirca.
Ea spune ca flerul nu vine din neant, ci din experienta acumulata, si trebuie ajutat si de elemente de cuantificare a riscurilor.
"Problemele nu le descoperi peste noapte, le simti din analize si le poti anticipa. Ca manager de risc, trebuie sa simti zonele care au nevoie de actiune pentru a avea o abordare proactiva, sa gestionezi zonele in care sunt deja probleme si in acelasi timp sa indetifici oportunitatile de business, sa-i ajuti pe vanzatori."
UniCredit a trecut la o strategie de business mai prudenta care se propaga pana la nivelul analizei de dosar de credit. "In Romania nu avem experienta unor asemenea situatii, insa bancile mari pot profita de experienta acumulata in grupurile din care fac parte."

Ce s-a schimbat in ultimul an in evaluarea unei cereri de credit?
"Acordam o atentie majora contributiei proprii a clientului, iar partea de garantii este supusa unui proces temeinic de evaluare, cu coeficienti de ajustare relevanti. Ne aplecam mai mult chiar si asupra tranzactiilor standardizate, iar sistemul de scoring il recalibram constant. Ne uitam si la angajatorul clientului, la industria in care activeaza, la calificarea profesionala si sansele de a-si putea gasi un alt loc de munca la nevoie."
Pe langa prudenta crescuta a bancherilor, Bodirca remarca reticenta manifestata de multi clienti, inclusiv din cauza costurilor inca mari care constituie un factor inhibitor, dar si a lipsei de oportunitati de business atat timp cat sunt scaderi peste tot in jur.
"Strategia pentru acest an este sa punem accent pe relatia cu clientul, pe pachete de produse si servicii si pe cross-selling. Daca ruleaza salariul prin banca poti interveni mai bine sa-l atentionezi cand depaseste o limita cu gradul de indatorare." Bodirca spune ca testele de rezistenta la factori de stres sunt "elemente absolut normale", iar managementul riscului este astazi un element de referinta in banca, de la care toti asteapta raspunsuri.
Numai ca incertitudinile majore din economie impun actualizarea frecventa a parametrilor unui stres test. "De la inceputul acestui an am ajustat de foarte multe ori scenariile pe portofolii, pe diferite variabile."

Care sunt asteptarile managerului de risc al UniCredit?
"Va fi un an dificil pentru toti jucatorii din economie si cu siguranta si pentru banci. Trimestrele III si IV vor fi grele pentru toata lumea si nu cred ca 2010 nu va fi tot un an de criza. Este insa foarte important sa-ti pastrezi sangele rece pentru a putea rationa. Panica distruge totul. Chiar si in fata unor vesti infricosatoare trebuie sa stii sa actionezi, nu sa te blochezi."
Bodirca a vazut clienti care stiu cum sa reactioneze la schimbarea abrupta a conditiilor de piata, in timp ce altora le este greu sa constientizeze contextul, mai ales celor care conduc propriile afacerile si de la lansare nu le-au vazut decat pe val.
"Timp de cateva luni acestia nu au constientizat ca lumea s-a schimbat, era greu sa-i convingem ca trebuie sa-si ajusteze abordarea pentru a putea continua, insa situatia s-a schimbat mult in iunie, de exemplu, comparativ cu ianuarie."
Cat priveste acordarea de inlesniri la plata creditelor pentru clientii care au dificultati, ea spune ca trebuie vazut daca ajutorul constituie o rezolvare sau doar o amanare a problemei. "Aici intervin flerul si analiza." O conditie importanta este plata macar a dobanzilor.
"Se poate agrea o structura de continuitate cel putin pe plata dobanzilor, depinde cat de critica este situatia. Daca se accepta o perioada de gratie si pentru dobanda, aceasta nu poate fi pe termen prea lung."
Pe zona de retail, Bodirca afirma ca mai nou au aparut probleme si la creditul ipotecar, crescand numarul situatiilor in care clientul nu mai poate plati rata.
"Cele mai mari probleme sunt insa la creditul de consum fara garantii."
Ea nu este adepta executarilor silite, preferand gasirea de solutii adaptate fiecarui client pentru diminuarea sumelor de plata.
"Cheia este flexibilitatea. Executarea silita nu este o solutie in acest moment in cazul clientilor bine intentionati, asa ca ne axam pe ideea de restructurare a creditelor. Depinde de cat spatiu de manevra a ramas mai ales in privinta gradului de indatorare al clientului. Nu mergem insa pe prelungirea scadentei pe perioade nedefinite, pentru ca nu poate fi depasita varsta de pensionare, limita fiind de 35 de ani."
In plus, aminteste ca piata locuintelor este imobila in acest moment si se pune problema lichiditatii activelor preluate de banca.
"Desigur, depinde la ce pret vinzi pentru ca la un anumit nivel se gasesc cumparatori dornici. Vanzarea de credite este o optiune, s-a practicat in piata, insa cred ca decizia trebuie bazata pe o analiza: ce sens are sa continui sa lucrezi cu clientul respectiv pentru recuperarea creditului si cat obtii prin vanzarea imediata a creantei."

Frauda, o amenintare tot mai sofisticata

Frauda bancara a fost elementul marcant al anului 2008, cand probabil a fost atins apogeul pe segmentul persoanelor fizice si al companiilor de talie mica, considera Daniela Bodirca.
"A fost factorul de risc numarul doi pe piata bancara, pe locul intai fiind relaxarea conditiilor privind gradul maxim de indatorare al unui client." Ea spune ca gradul de specializare al structurilor de frauda a crescut in fiecare an, in toate zonele, iar acest aspect trebuie luat in calcul in procesul de filtrare a cererilor de la clienti. "Investesc permanent si coopteaza personal specializat in prelucrarea documentelor." Expansiunea rapida a bancilor din 2006 - 2008, cand retelele de unitati cresteau cu peste 1.000 pe an, iar numarul angajatilor cu peste 5.000, a marit vulnerabilitatea institutiilor de credit atat din cauza angajarii de personal fara suficienta experienta, cat si a infiltrarii unor membri ai unor structuri infractionale.
"In unele cazuri banca nici nu poate indentifica o frauda, considerand-o pur si simplu un credit neperformant. Scontarile, de exemplu, constituie o zona care cere atentie maxima."
Managerul de risc al UniCredit apreciaza ca acum, cu apetitul mai scazut pentru contractarea de credite, oportunitatile s-au restrans, iar riscurile pentru banci s-au atenuat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO