Burse - Fonduri mutuale

Analiştii Erste văd un potenţial de creştere de 24% pentru acţiunile Transelectrica

Analiştii Erste văd un potenţial de creştere de 24% pentru acţiunile Transelectrica

Autor: Vlad Popescu

25.07.2012, 00:06 706

Erste a redus preţul ţintă la 12 luni pentru acţiunile companiei de transport al energiei electrice Transelectrica (TEL) la 15,2 lei, de la 19,5 lei, şi a modificat recomandarea către investitori de la "acumulează" la "cumpără", apreciind că prăbuşirea cotaţiei bursiere a companiei în acest an cu 30% a creat o oportunitate.

Cotaţia acţiunilor Transelectrica a scăzut puternic după oferta publică din martie prin care statul a vândut 15% din acţiunile companiei. Preţul din ofertă a fost de 15,7 lei/acţiune pentru investitorii mici şi de 14,9 lei/acţiune pentru investitorii mari. Între timp, acţiunile au scăzut la 12,25 lei/acţiune. Astfel, până la ţinta de 15,2 lei stabilită de Erste, titlu­rile Transelectrica au un potenţial de creştere de 24%.

Analiştii băncii austriece notează că Transelectrica este evaluată la un discount substanţial în raport cu activele relativ la companii cu profil similar din Europa de Vest, astfel că preţul acţiunilor companiei are un bun potenţial de creştere.

Principalele motive pentru care investitorii evaluează astfel compania sunt percepţia privind un risc ridicat de reglementare şi stabilirea netransparentă a tarifelor de transmisie, scrie Erste.

Riscul de reglementare s-ar putea materializa într-un profit EBIT (înainte de dobânzi şi taxe) cu 25-30% mai mic în perioada 2013-2017, estimează specialiştii Erste.

Cu toate acestea, analiştii consideră că profitul operaţional va fi suficient de ridicat pentru a absorbi necesarul de cheltuieli de capital (investiţii) fără a exercita presiuni semnificative asupra gradului de îndatorare al Transelectrica.

Banca mai notează că rezultatele companiei vor fi "slabe" în acest an, pe fondul contracţiei afacerilor cu 5%, ca volum, şi creşterii cursului de schimb leu/euro. Profitul estimat este de 43,3 mil. lei, la jumătate faţă de cel din 2011, astfel că şi randamentul dividendului ar putea fi mai mic (de 4,3%, estimează BCR). Pentru 2013 banca anticipează o "revenire substanţială a profitabilităţii" Transelectrica, respectiv câştiguri de 117 mil. lei.

Ministerul Economiei controlează 58,68% din capitalul Transelectrica. Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%, iar SIF Oltenia deţine 5%. Compania are o capitalizare de 194 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO