Burse - Fonduri mutuale

Analistii „simt” ca strainii au revenit in piata la cumparare

Analistii „simt” ca strainii au revenit in piata la cumparare
17.01.2010, 23:30 18

Analistii apreciaza ca Bursa va debuta saptamana aceasta inscadere, pe fondul reducerilor de pe principalele piete externe,insa sunt de parere ca unele corectii de mica amploare in piata arda incredere investitorilor ca pe termen mediu Bursa isi pastreazatrendul crescator.
"In doar doua din zece sedinte de la inceputul anului Bursa ainregistrat corectii si de mica amploare. Este normal sa vedem inurmatoarele sedinte niste scaderi in piata, care cred ca vortransforma fostele praguri de rezistenta in praguri suport. Oastfel de evolutie ar da increde investitorilor ca trendulcrescator inceput in 2010 este sustenabil pe termen mediu", aexplicat Mihai Alexa, analist in cadrul societatii de intermediereBroker din Cluj.
Principalii indici locali au inchis sedinta de vineri pe crestere,cea mai mare apreciere fiind consemnata de indicatorul societatilorfinanciare, care a urcat cu 2,4%, apropiindu-se de pragul de 30.000de puncte. La aceasta categorie, titlurile SIF Transilvania (SIF3)au marcat cel mai mare avans, de 3,3%.
"In prima parte a saptamanii este posibil sa asistam la o coborarea indicilor pana la fostele niveluri de rezistenta, respectiv 5.000de puncte pe BET si 25.000 de puncte pe BET-FI. Astfel de retrageriar da o evolutie mai asezata a pietei", a adaugat Alexa.
In sectorul energetic, cel mai mare avans de vineri l-auinregistrat titlurile Transgaz (TGN), de aproape 4%, urcand astfella nivelul de 185,8 lei/actiune. Si titlurile Petrom (SNP) auinregistrat un avans puternic, de 3,2%, pe fondul programului derascumparare derulat de OMV Petrom.
"Explicatia pentru care piata are potential de crestere este datade amplitudinea corectiilor din 2008 care in ciuda cresterilorputernice de anul trecut, nu au fost recuperate. Spre deosebire deextern, unde pietele au recuperat peste 60% din pierderi, piatalocala mai are mult de recuperat. De asemenea, cresterea volumelorde tranzactionare denota revenirea investitorilor straini pe piatalocala", a incheiat Alexa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO