Burse - Fonduri mutuale

Atentia brokerilor s-a indreptat spre Petrom

31.10.2006, 16:55 10

Sedinta de tranzactionare de luni a adus o tendinta de scadere pe Bursa de la Bucuresti. SIF-urile au scazut in medie cu circa 2% pe fondul unui volum de tranzactionare mai redus, iar indicii BET si BET-C au inregistrat variatii in jurul nivelului atins la sfarsitul saptamanii trecute, pentru ca in final sa inchida pe o usoara crestere.
"Ieri am avut o piata mai mult pe rosu, cu un volum de tranzactionare ridicat pe actiunile Petrom, in timp ce SIF-urile au inregistrat corectii", caracterizeaza piata Gabriel Rotaru, director de tranzactionare la Intercapital Invest.
Indicele BET a inchis sedinta de tranzactionare cu un avans de 0,1%, pe fondul unei lichiditati de 20,5 mil. euro (72,1 mil. lei), cel mai tranzactionat titlu fiind Petrom, cu o valoare totala a tranzactiilor de 4,8 mil. euro (16,8 mil. lei), cu mult peste lichiditatea celorlalte titluri din piata.
Titlurile Petrom au facut si obiectul a trei tranzactii deal in valoare totala de 3 mil. de euro (10,4 mil. lei) la un pret de 0,6 lei/actiune, pe piata regular actiunile emitentului inchizand la acelasi pret, fara sa inregistreze o variatie fata de ultima sedinta.
Titlurile companiilor din sistemul bancar, Banca Transilvania si BRD, au inchis si ele in crestere, pe fondul unei valori totale a tranzactiilor de 1,25 mil. de euro (4,4 mil. lei) si respectiv 0,95 mil. euro. Actiunile Bancii Transilvania au castigat 1,9%, iar titlurile BRD au crescut cu 1,6%.
BET-FI a incheiat sedinta de luni cu o scadere de 1,96%, pe fondul unui rulaj total in randul societatilor de investitii financiare de 6,6 mil. euro (23,4 mil. lei).
SIF Oltenia a scazut cel mai mult, inregistrand o depreciere cu 2,7%, pe fondul unui rulaj de 2,7 mil. euro (9,4 mil. de lei), al doilea cel mai bun din piata dupa cel al titlurilor Petrom. Actiunea SIF Moldova a scazut cu 1,7%, tranzactiile totale cu aceste titluri ridicandu-se la 2,2 mil. euro (7,7 milioane de lei).
"Sedinta de luni a fost una de marcare a profiturilor pentru cei care detineau SIF-uri. Piata se astepta la o corectie. S-a vorbit mult timp de ea, iar cand ordinele de cumparare s-au epuizat, titlurile din componenta indicelui au inregistrat o corectie, evolutie anticipata inca din sedinta de la sfarsitul saptamanii trecute. In piata exista din nou putin mai multe ordine de cumparare, dar acesta nu este un indicator clar al evoutiei viitoare", spune Gabriel Rotaru.

Actiunile Petrom au inchis ieri la acelasi curs din sedinta precedenta pe un rulaj foarte ridicat, de peste 4,7 milione de euro (16,8 milioane de lei). Aceste titluri au facut obiectul unor tranzactii speciale, prin care s-au transferat peste 17,4 mil. de actiuni la un pret mediu de 0,6 lei/actiune, cel la care titlurile Petrom au fost tranzactionate la inchiderea sedintei de ieri. Valoarea acestor tranzactii s-a ridicat la aproape 3 milioane de euro (10,4 milioane de lei). Actiunile Petrom au fost tranzactionate pe parcursul sedintei intre un prag minim de 0,595 lei/actiune si unul maxim de 0,61 lei/actiune, acestea castigand circa 25% de la inceputul acestui an.

Titlurile societatii de intermediere financiara Broker Cluj au inregistrat un avans de peste 4% luni, pe fondul unor tranzactii mai ridicate decat de obicei, de 0,43 mil. euro (1,5 mil. lei). Cresterea de ieri vine dupa ce actionarii Broker Cluj au aprobat emisiunea de obligatiuni in valoare de peste 7,1 mil. euro (25 mil. lei). Titlurile oferite spre cumparare au o valoare de 2,5 lei/actiune si sunt convertibile in actiuni. Obligatiunile vor oferi o dobanda nominala de 6% pe an si vor fi insotite de un bon de subscriere optional in actiuni, pe baza caruia investitorii vor putea subscrie cinci actiuni noi. Titlurile Broker Cluj au inchis la un curs de 1,47 lei/actiune.

Actiunile producatorului de Tevi Artrom Slatina au castigat ieri 4,5%, continuand evolutia buna din ultima perioada. "Evolutia de azi (n.red. - ieri) a titlurilor Artrom arata faptul ca rezultatele raportate de companie sunt peste asteptari. Investitorii au inceput sa se uite mult mai atent la rezultate in ultima perioada si sa-si fundamenteze mai bine investitiile inainte de a lua o decizie", spune Adrian Bica, trader la societatea de brokeraj EFG Eurobank Securities. Compania a raportat la noua luni un profit in crestere cu 58%, pana la 6,8 mil. euro (24 mil. lei), pe fondul unor afaceri in scadere cu circa 20%, pana la 68. mil. euro (241 mil. lei).

Titlurile constructorului de avioane Aerostar Bacau au sarit ieri pana aproape de maximul permis pe parcursul unei sedinte, pe o lichiditate mai ridicata decat de obicei. "Reinnoirea contractului cu MApN a venit ca un balon de oxigen pentru Aerostar, investitorii asteptandu-se ca acesta sa aduca venituri importante. Cotatia Aerostar ar putea sa mai urce si in sedintele viitoare, pentru ca lichiditatea pe aceste titluri este foarte scazuta, dar si pentru faptul ca unii investitori vor dori sa speculeze momentul", spune Adrian Bica, trader la EFG Eurobank Securities. Ultimul pret la care titlurile Aerostar Bacau s-au tranzactionat a fost de 9,45 lei/actiune.

Titlurile constructorului de avioane Aerostar Bacau au sarit ieri pana aproape de maximul permis pe parcursul unei sedinte, pe o lichiditate mai ridicata decat de obicei. "Reinnoirea contractului cu MApN a venit ca un balon de oxigen pentru Aerostar, investitorii asteptandu-se ca acesta sa aduca venituri importante. Cotatia Aerostar ar putea sa mai urce si in sedintele viitoare, pentru ca lichiditatea pe aceste titluri este foarte scazuta, dar si pentru faptul ca unii investitori vor dori sa speculeze momentul", spune Adrian Bica, trader la EFG Eurobank Securities. Ultimul pret la care titlurile Aerostar Bacau s-au tranzactionat a fost de 9,45 lei/actiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO