Burse - Fonduri mutuale

Broker Cluj a făcut profit de 6 mil. lei în 2010

Autor: Andrei Chirileasa

18.01.2011, 23:40 26

Broker Cluj (BRK), singura firmă de intermediere listată laBursă, a raportat la finele anului trecut un profit net preliminarde 6 mil. lei (1,41 mil. euro), în creştere cu circa 43% faţă decâştigul din 2009.

Rezultatul este însă mai mic decât cel înregistrat în primele 11luni ale anului, de 8 milioane de lei, în condiţiile în carecompania şi-a reevaluat la finalul anului activele din portofoliulde acţiuni, înregistrând o serie de provizioane care au tras în josprofitul. Firma îşi bugetase pentru 2010 câştiguri de 8,1 milioanede lei.

Cea mai mare parte a profiturilor Broker au provenit dinvânzarea de acţiuni din portofoliu, în condiţiile în care pe parteaoperaţională veniturile din comisioane ale firmelor de brokeraj auscăzut puternic în a doua jumătate a anului, odată cu scădereatranzacţiilor de pe Bursă.

Broker a vândut anul trecut circa 1,86% din acţiunile Bursei deValori Bucureşti (BVB), în condiţiile în care la listare deţineacirca 3%.

În urma acestor tranzacţii, firma de brokeraj a încasat circa4,6 milioane de lei (1,08 milioane de euro), potrivit calculelor ZFpe baza raportărilor transmise Bursei.

Broker raportează tranzacţiile cu acţiuni BVB ca persoanăiniţiată, deoarece îl are ca reprezentant în consiliul deadministraţie al Bursei pe Ciprian Zah.

Broker a primit cu titlu gratuit 1,48% din acţiunile BVB latransformarea Bursei din instituţie de interes public în societatecomercială, în 2006, iar apoi şi-a dublat participaţia în urmafuziunii prin absorbţie cu firma de brokeraj Investco, în 2007.

Anul trecut, Broker a cumpărat circa 7,2 milioane de acţiuni laFondul Proprietatea (FP) în valoare de circa 4 milioane de lei,astfel că listarea FP ar putea determina o creştere a portofoliuluide acţiuni al Broker. De asemenea, listarea FP va duce la ocreştere a tranzacţiilor pe Bursă, de care vor beneficia toatefirmele de intermediere, astfel că Broker se numără printreacţiunile care au de câştigat din intrarea FP latranzacţionare.

Valoarea activului net al Broker era la finele anului trecut de82,3 mil. lei (circa 19 milioane de euro), în creştere cu circa 3%faţă de finele lui 2009.

Capitalizarea Broker este în prezent de circa 21,7 milioane deeuro.

Acţiunile BRK au câştigat anul trecut 43%, iar de la începutulanului au mai câştigat circa 10%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO