Burse - Fonduri mutuale

Bursa din Sibiu are nevoie de 600.000 de euro de la actionari

Bursa din Sibiu are nevoie de 600.000 de euro de la actionari

Click pentru imaginea marita

23.07.2007, 17:15 12

Actionarii Bursei din Sibiu au aprobat dublarea capitalului social al pietei pana la 2 milioane de euro, nivelul minim la care bursa trebuie sa ajunga pana la finalul anului pentru a-si mentine autorizatia de operator de piata.
Majorarea ar urma sa se faca atat prin capitalizarea profitului, cat si prin aport in numerar din partea actionarilor. Bursa are in prezent un capital social de 3,25 milioane de lei (1,04 milioane de euro).
Intr-o prima faza, Bursa din Sibiu isi va majora capitalul social cu 1,3 milioane de lei (0,4 milioane de euro), prin incorporarea rezervelor din profitul pe 2006 si din anii precedenti. In acest sens, bursa va emite 6.508 actiuni noi cu valoarea nominala de 200 de lei, fiecare actionar al pietei urmand sa primeasca 4 actiuni gratuite la fiecare 10 titluri detinute.
Majorarea prin aportul in numerar va presupune emiterea a 9.600 de actiuni noi care vor fi oferite spre subscriere actionarilor la un pret egal cu valoarea nominala a titlurilor de 200 lei/actiune. Actiunile ramase nesubscrise vor fi oferite ulterior spre subscriere atat actionarilor bursei, cat si institutiilor financiar-bancare si de credit, de aceasta data, cu o prima de emisiune de 1.400 lei/actiune. La finalul saptamanii trecute s-a aprobat si majorarea capitalului social al Casei de Compensatie. Aceasta realizeaza operatiunile de compensare-decontare ale Bursei din Sibiu si are in general aceiasi actionari. Casa urmeaza sa isi majoreze capitalul social cu 2,16 mil. lei (0,7 mil. euro), pana la 5,76 mil. lei (1,8 mil. euro), prin capitalizarea profitului din 2006 si anii precedenti.
Casa de Compensatie va emite 9.612 de actiuni cu valoarea nominala de 225 lei/actiune, fiecare actionar urmand sa primeasca in mod gratuit 6 titluri noi la fiecare 10 actiuni detinute.
Bursa din Sibiu are nevoie sa-si majoreze capitalul social pana la echivalentul in lei a 2 milioane de euro pentru a se incadra in reglementarile CNVM si a nu pierde autorizatia de operator de piata. Cu toate acestea, conducerea bursei spune ca unii actionari "lucreaza impotriva intereselor celorlalti actionari si ai pietei".
"Actionarul Finaco Securities, care a avut imputernicire si de la Eldainvest, a votat impotriva majorarilor de la Bursa si Casa, probabil pentru ca apoi sa inainteze noi procese. La cererea altor actionari prezenti, care au dorit sa stie de ce voteaza impotriva unui lucru care ar fi benefic pentru Bursa, nu s-a dat nici o explicatie", a declarat Teodor Ancuta, presedintele Bursei din Sibiu.
"E dreptul nostru de actionari sa contestam orice lucru cu care nu suntem de acord", a fost raspunsul lui Dan Paul, presedintele Finaco Securities. Dan Paul nu a mai dorit sa ofere alte comentarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO