Administratori de fonduri cu active de 14,6 mld. lei, deci peste trei sferturi din valoarea activelor întregii industrii de asset management din România în primele trei luni din 2023, spun că distribuirea de dividende către acţionari din perioada viitoare, ca urmare a adunărilor generale ale acţionarilor din aprilie şi mai, se poate reflecta într-o creştere a cotaţiilor indicilor şi companiilor listate, în vreme ce participanţii bursieri rămân în expectativă pe fondul ofertei publice iniţiale a Hidroelectrica, unul dintre motivele din spatele nivelului redus de lichiditate din ultimele luni.