Burse - Fonduri mutuale

Bursa, la prima cadere din acest an. Cursul euro urca la un nou maxim istoric

Bursa, la prima cadere din acest an. Cursul euro urca la un nou maxim istoric
20.01.2009, 18:00 18

Actiunile grupului austriac Erste Bank (EBS) s-au prabusit ieri cu 15% pe Bursa de la Bucuresti, declansand cea mai puternica scadere a pietei locale din ultimele doua luni.

In timp ce sefii Erste vorbeau ieri-dimineata la Viena despre potentialul economic al Romaniei chiar si in aceste vremuri de criza, investitorii de pe Bursa incercau sa scape cat mai repede de actiunile Erste din cauza temerilor ca sistemul bancar mondial se pregateste pentru o noua unda de soc.
SIF-urile au pierdut in medie peste 8%, cea mai mare scadere zilnica la nivelul indicelui BET-FI de la sfarsitul lunii octombrie. Indicele BET-FI a scazut astfel sub nivelul de la sfarsitul anului trecut, anuland toate cresterile din primele zile ale anului. Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inchis la un nou minim al ultimilor ani, marcand o scadere de 7%, in timp ce BRD a rezistat mai bine, pierzand doar 4,4%.
Scaderile au venit dupa ce luni actiunile unora dintre cele mai mari banci europene au inregistrat scaderi puternice odata cu anuntul rezultatelor financiare pe 2008. Royal Bank of Scotland s-a prabusit cu aproape 70% pe bursa de la Londra, dupa anuntul unor pierderi istorice de 28 de miliarde de lire sterline, aratand ca problemele din sectorul financiar sunt departe de a se fi incheiat.
In deschiderea burselor din SUA, dupa inchiderea pietei de la Bucuresti, cele mai mari banci americane - Bank of America si Citigroup - inregistrau caderi de 17% si 11%. Brokerii sustin insa ca scaderea pietei locale a fost determinata in primul rand de previziunile negative privind evolutia economiei romanesti in acest an, care au determinat panica in randul investitorilor.
"Toate anunturile negative legate de economia romaneasca si de sectorul financiar au generat un val de panica", spune Octavian Dragolea, broker la IFB Finwest. El crede ca vanzatorii au fost mai ales investitori locali. Caderea nu a afectat insa doar sectorul financiar. Actiunile companiei petroliere Rompetrol Rafinare (RRC), care castigasera circa 60% de la inceputul anului, au pierdut ieri 8,3%.
Si pe piata valutara a fost agitatie ieri, euro urcand pentru prima data in mod oficial peste pragul de 4,3 lei, conform cursului anuntat de BNR.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO