SIF-urile împing din nou pentru o fuziune a celor două burse de valori, de la Bucureşti şi Sibiu, proiect care a mai fost pe agenda publică în trecut, dar care nu s-a concretizat din cauza orgoliilor. Pentru BVB, compania de zece ori mai mare care ar uma să absoarbă Sibex, o astfel de tranzacţie ar avea sens dacă fuziunea se va face la un preţ „discountat“, spun surse din piaţa de capital.
„Piaţa locală de capital este prea mică pentru a avea două burse. Prin fuziune, va rezulta un operator bursier consolidat, care se poate dezvolta şi de la care să încasăm dividende. Nu suntem singurii susţinători ai acestei fuziuni, şi SIF Moldova a sprijinit o fuziune a burselor în trecut, care însă nu s-a concretizat din cauza orgoliilor prea mari“, a spus Mihai Fercală, preşedintele directoratului SIF Transilvania.
SIF Transilvania, cel mai mare acţionar al Sibex şi BVB, a fost şi cel mai activ public în susţinerea fuziunii. SIF-ul a cerut acţionarilor celor două burse să aprobe un termen de 120 de zile calendaristice de la data AGA din aprilie în care proiectul de fuziune să fie întocmit şi depus la Registrul Comerţului în vederea publicării în Monitorul Oficial. Ambele burse sunt listate pe propriile platforme, cu o capitalizare de 200 mil. lei pentru BVB, şi o capitalizare de 16,7 mil. lei pentru Sibex.