Ce acţiuni de pe Bursă au înregistrat cele mai mari creşteri în acest an?

5 nov 2011 Autor: Adrian Cojocar

Unele dintre acţiunile de la bursă au dublat sau chiar triplat banii investitorilor în acest an, chiar dacă indicii pieţei pe ansamblu se află pe minus.

Titlurile Oltchim Râmnicu-Vâlcea au avansat cu 556%, cele ale producătorului de ţevi Zimtub Zimnicea (ZIM) au crescut cu 170%, iar cele ale producătorului de îngrăşăminte Azomureş şi-au majorat de peste 2,5 ori valoarea în 2011.

Acţiunile Zimtub au crescut după ce conducerea companiei a decis să acorde acţionarilor care vor să se retragă din companie un preţ semnificativ mai ridicat decât cel de pe bursă de la momentul anunţului, respectiv de 3,96 lei/unitate.

Ieri, acete titluri erau cotate la nivelul de 3,3 lei/unitate.

Acţiunile Carbochim Cluj (CBC) au avansat în acest an cu 70%, pe fondul speculaţiilor că omul de afaceri Cătălin Chelu, principalul acţionar al societăţii, ar putea fi obligat să deruleze ofertă de preluare.

Titlurile Mecanica Ceahlău (MECF) au urcat cu 45,6% de la începutul anului, în condiţiile în care compania şi-a majorat semnficativ vânzările de maşini şi utilaje agricole, iar profitul companiei s-a dublat în primele nouă luni, ajungând la 6,8 mil. lei.

Mefin Sinaia (MEF), unul dintre producătorii locali de piese pentru maşinile agricole, a revenit pe profit după primele şase luni ale anului, astfel că acţiunile au adus un randament de 51% în 2011.

Acţiunile Siretul Paşcani (SRT) care au revenit pe bursă după mai mult de un an de zile, au intrat pe piaţă cu avansuri importante, după ce creditorii au aprobat planul de reorganizare al societăţii. Anterior, acţiunile au fost suspendate de la tranzacţionare pe fondul declanşării procedurii de insolvenţă.

Titlurile producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR), a beneficiat de creşterea exporturilor pentru a-şi majora semnificativ afacerile şi profitul în acest an, iar acţiunile au urcat pe bursă cu 20% în 2011.

Topul creşterilor de la BVB 2011

Oltchim Rm. Vâlcea (OLT)

556.7%

Zimtub Zimnicea (ZIM)

170.5%

Azomures Tg. Mureş (AZO)

156.3%

Carbochim Cluj Napoca (CBC)

71.0%

Mefin Sinaia (MEF)

51.1%

Mecanica SA Ceahlău (MECF)

45.6%

Amonil Slobozia (AMO)

27.5%

Siretul Paşcani (SRT)

24.2%

Alro Slatina (ALR)

20.4%

Electroaparataj (ELJ)

6.2%

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
bursa
, actiuni bursa
, indici bursieri

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine