Burse - Fonduri mutuale

Bursa este la cheremul speculatorilor şi investitorii preferă să aştepte

Bursa este la cheremul speculatorilor şi investitorii preferă să aştepte

Autor: Stefan Musgociu

03.11.2011, 00:07 651

Bursa a scăzut miercuri cu 0,4%, pe o lichiditate mai redusă cu o treime, într-o piaţă în care unii in­ves­ti­to­ri au început să mar­cheze o parte din profitul înregistrat pe ac­ţiunile Azomureş (AZO) în ultimele două zile, astfel că preţul acestor titluri a con­semnat o corecţie de 3,6%. Piaţa a avan­sat uşor în prima jumătate de oră, după care a trecut pe scădere. Deşi o parte din acţiuni au revenit pe creş­tere uşoară în partea a doua a şe­din­ţei, ru­lajele au continuat să fie reduse, astfel că brokerii cred că cei mai mulţi in­vesti­tori au revenit pe poziţii de aşteptare.

"În condiţiile evenimentelor privind criza datoriilor suverane în ultima perioadă, trecerea în modulul «aştep­tare» este o opţiune de înţeles pentru cei mai mulţi investitori, pentru că este firească tentaţia de a aştepta în vederea unor achiziţii mai ieftine peste un timp relativ scurt, judecată care este încu­ra­jată de volatilitatea ridicată a pieţelor", a declarat Mihai Iulian Căruntu, şeful de­parta­mentului de cercetare pieţe de capital al BCR.

El a arătat că piaţa locală va con­tinua să urmeze linia burselor externe, dar că în raport cu alte pieţe din regiune traiectoria ar trebui să fie mai amplă.

"Motivul simplu este că emitenţii im­portanţi din România sunt în prezent mai ieftini şi au o îndatorare mai scă­zută, iar România sub umbrela acor­dului cu FMI şi-a îmbunătăţit profilul de risc în ultimul an. Din păcate, incon­venien­tul unei burse mici precum BVB este că atunci când pieţele de acţiuni îşi revin, o recuperare pe volume ridicate se va face simţită mai târziu la Bucureşti pentru că investitorii vor marca mai întâi oportunităţile de pe pieţele mai lichide", a afirmat brokerul.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,43%. "Cred că acţiunile FP, Petrom şi Transgaz sunt cele mai bune reco­man­dări din zona com­pa­niilor lichide deşi şi Antibiotice Iaşi cred că va confirma în continuare cu re­zul­tate foarte bune. Bursa de la Bu­cureşti este favorizată de faptul că emi­ten­ţii cei mai importanţi sunt din zona sec­toarelor defensive, precum energie, uti­lităţi, farma, care în condiţiile ac­tuale de incertitudine ar trebui să fie pre­ferate de investitorii de cursă lungă", a afirmat Căruntu.

Câştigători şi perdanţi la bursă

El spune că bursa este dominată de spe­culatori, arătând că fondurile de pensii sau investiţii cu plasamente pe termen lung au pondere redusă în free float-ul BVB. "După calculele noastre, fon­durile mu­tuale şi de pensii din Ro­mâ­nia deţin în jur de 5% din valoarea free float-ului BVB. Ca atare, fără investitori institu­ţio­nali puternici autoh­toni care să con­tro­leze o bună parte din free float-ul BVB, este clar că miş­cările acţiunilor lo­cale sunt induse de ca­pitalul străin. Aceasta este o slăbi­ciune im­por­tantă a BVB şi un motiv pentru care piaţa este mai volatilă decât altele din regiune, fiind cu precădere do­mi­nată de investi­torii pe termen scurt, de spe­culatori", a spus analistul.

Titlurile Azomureş au scăzut cu 3,6% după ce în precedentele două zile co­taţia a urcat accelerat cu 54%.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene avansau cu până la 1,2%.


De urmărit astăzi

  • Evoluţia acţiunilor producătorului de bere Bermas Suceava (BRM), care au sărit ieri cu aproape 15% şi au rămas fără vânzători. Compania a raportat anterior pe primele nouă luni un profit uşor în creştere, de 2,7 mil. lei.

  • Evoluţia Condmag Braşov (COMI), care a anunţat că a semnat recent un contract în valoare de 27,2 mil. lei cu Transgaz Mediaş privind executarea unor lucrări la o conductă de gaze. Contractul se va derula pe o perioadă de 14 luni.

  • Evoluţia burselor externe, după ce bursa din SUA a deschis şedinţa de ieri cu un avans de aproape 2% pe indicele S&P 500. La aceeaşi oră principalii indici ai burselor europene consemnau aprecieri de peste 1%. Indicele german DAX avansa cu 1,8%, iar cel francez CAC 40 urca cu 1,3%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO