Burse - Fonduri mutuale

Depozitarul Central a dat liber la tranzacţiile care ocolesc Bursa

Autor: Andrei Chirileasa

20.09.2010, 17:03 29

Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central, reunit lunipentru ultima dată în actuala formulă, a decis că investitorii vorputea realiza tranzacţii cu acţiuni listate la Bursa de ValoriBucureşti (BVB) şi pe piaţa RASDAQ şi în afara pieţei (tranzacţiiOTC - Over The Counter), potrivit unor surse din Consiliul deAdministraţie al Depozitarului.

Tranzacţiile OTC sunt asemănătoare cu tranzacţiile derulate înprezent cu acţiunile Fondului Proprietatea, fiind negociate directîntre două părţi, fără însă ca preţul să fie public, iar transferulde proprietate se realizează direct prin intermediul DepozitaruluiCentral.

Susţinătorii introducerii tranzacţiilor OTC spun că acestea arputea duce la o creştere a interesului investitorilor străinipentru piaţa românească de capital.

Tranzacţiile OTC vor putea permite fondurilor de investiţii dinafara României să cumpere acţiuni la companiile autohtone fără săîşi deschidă cont la o firmă de brokeraj locală. Astfel, fondul deinvestiţii ar putea să cumpere acţiunile de la un alt fond sau dela un broker care a achiziţionat anterior titlurile de la Bursă pecont propriu. Un alt avantaj al tranzacţiilor OTC pentruinvestitorii străini este că plata acţiunilor se poate realiza şiîn valută, spre deosebire de tranzacţionarea la BVB unde aceştiaplătesc numai în lei, ceea ce duce la costuri suplimentare.

"Aceste tranzacţii sunt cuprinse în directiva MiFiD, însă aufost blocate anul trecut. E cazul să le dăm un semn investitorilorstrăini că ne aliniem la standardele lor", a declarat AdrianMănăilă, membru în CA al Depozitarului Central.

Printre opozanţii tranzacţiilor OTC se numără însă chiar Bursade Valori Bucureşti şi preşedintele acesteia Stere Farmache.Principala îngrijorare este că tranzacţiile OTC vor scădealichiditatea şi aşa mică de pe Bursă, deoarece fondurile deinvestiţii străine vor prefera să tranzacţioneze în afarapieţei.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO