Burse - Fonduri mutuale

Entuziasmul s-a mai consumat, dar Bursa ramane volatila

Entuziasmul s-a mai consumat, dar Bursa ramane volatila
12.05.2010, 23:07 19

Bursa de la Bucuresti a revenit ieri pe crestere, indiceleprincipal al pietei BET urcand usor cu 2,2%, pana la nivelul de5.200 de puncte. O crestere similara a inregistrat si indicatorulenergetic BET-NG, de 2,1%, in timp ce societatile financiaregrupate sub BET-FI au avansat cu doar 0,5% fata de cotatia demarti.

Brokeriiapreciaza ca entuziasmul investitorilor cu privire la masurileanuntate de oficialii europeni s-a consumat, insa bursa vainregistra in continuare, cel putin pe termen scurt, o volatilitateridicata, pe fondul incertitudinilor cu privire la economialocala.

"In urmatoarele sedinte ma astept ca bursa locala sainregistreze in continuare o volatilitate ceva mai mare, dar cuevolutii in ambele sensuri. Imi este greu sa precizez o directieexacta pentru urmatoarele sedinte pentru piata locala insa burseles-au inscris intr-o perioada de corectie. La noi s-ar putea savedem o miscare ceva mai mare pentru ca exista temeri cu privire laeconomia nationala", a declarat Gabriel Aldea, broker in cadrulsocietatii de intermediere Intercapital Invest.

Societatile financiare au inregistrat evolutii cuprinse intreminus 0,9% pe actiunile SIF Moldova (SIF2) si plus 1,7%, cea maimare apreciere la categoria SIF-uri fiind inregistrata de titlurileSIF Oltenia (SIF5). Actiunile SIF5 au inregistrat si cel mai marerulaj din piata, de aproape 12,6 mil. lei.

"Nu ma astept ca rulajele sa creasca in perioada urmatoarepentru ca nu au niciun motiv. Au fost ridicate in perioada care atrecut pe fondul miscarilor mari pe indici. Daca vom vedea miscariasemanatoare in perioada urmatoare, este posibil sa vedem ceva maimulte tranzactii in piata. Daca nu, vine vara si in mod traditionalvom vedea o reducere a rulajelor", a mai spus Aldea.

O crestere ceva mai pronuntata in sectorul financiar auinregistrat titlurile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV), de2,2% si respectiv 2% fata de referinta. Actiunile SSIF Broker (BRK)au inchis in stationare, la pretul de 0,3 lei/unitate.

"Dupa supravanzarea de saptamana trecuta, cred ca nivelurile lacare am ajuns acum sunt mai normale, mai aproape de realitate.Investitorii au analizat situatia si pana la urma au realizat camasurile anuntate sunt intr-adevar entuziaste, dar reprezintatotusi masuri anticriza iar situatia este una negativa", acontinuat Aldea.

In sectorul energetic, aprecierea indicelui de profil a fostsustinuta in principal de cresterile inregistrate de titlurile OMVPetrom (SNP) si Transgaz Medias (TGN), de peste 3% fiecare.

Actiunile Azomures Tg. Mures au consemnat ieri a doua cea maimare crestere din piata, de peste 10%, la un rulaj care a depasit2,2 mil. lei. Cea mai mare apreciere de ieri, de 14,9%, a fostinregistrata de titlurile Comcm Constanta (CMCM).

"Optimismul pe piata locala s-a consumat inca din luna aprilie,cand am vazut o revenire a indicilor pe minus. In continuare vinsemnale negative dinspre economie, iar investitorii sunt scepticicu privire la masurile anuntate", a mai spus Aldea.

Pe extern, principalele piete europene au inregistrat, deasemenea, o temperare a aprecierilor, indicele paneuropean urcandieri cu putin peste 1%.

De urmarit astazi

  • Evolutia titlurilor Azomures Tg. Mures (AZO), dupa ce companiaa publicat marti rezultate in crestere, iar miercuri au urcat cupeste 10%.
  • Evolutia titlurilor Romcarbon Buzau (ROCE), ElectroputereCraiova (EPT) si UAMT Oradea (UAM), dupa ce companiile au publicatrezultatele pe T1.
  • Evolutia societatilor financiare (SIF-uri), care s-au pastratpe plus in sedinta de ieri, dar au redus din ritmul de apreciere dela inceputul saptamanii.
  • Evolutia titlurilor bancare BRD si Banca Transilvania (TLV),care continua sa inregistreze cresteri dupa scaderile puternice desaptamana trecuta.
  • Evolutia actiunilor OMV Petrom (SNP) si Transgaz (TGN), care auconsemnat cele mai mari cresteri din sector in ultima saptamana.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO