Săptămâna trecută
Bursele de pe plan internaţional au înregistrat corecţii importante săptămâna trecută după ce agenţia de rating S&P a redus ratingul SUA pentru prima dată în ultimii 60 de ani.
Cea mai mare parte a companiilor listate şi-au publicat săptămâna trecută rezultatele financiare din primele şase luni, care au arătat o creştere de circa
25% la nivelul afacerilor cumulate şi o creştere de peste două ori a profiturilor cumulate.
OMV Petrom a raportat în intervalul aprilie - iunie din 2011 un profit net de 903 milioane de lei, cel mai bun rezultat trimestrial din 2008, şi afaceri mai mari cu 20%, de 5,3 miliarde de lei.
Săptămâna aceasta
Acţiunile companiilor de la bursă în contextul în care peste 50 de companii listate pe piaţă şi-au făcut publice în ultima şedinţă de săptămâna trecută rezultatele financiare aferente primelor şase luni din acest an.
Evoluţia burselor externe după ce piaţa americană a închis săptămâna pe plus, cu un avans de 0,5%, în timp ce bursele mature din Europa au crescut cu 3-4%, după cea mai volatilă perioadă pe care pieţele financiare au traversat-o din anul 2008.
Marţi, mai multe companii printre care Cemacon Zalău (CEON), Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), Comcm Constanţa (CMCM) şi Boromir Prod (SPCU) urmează să-şi publice indicatorii financiari semestriali.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels