Burse - Fonduri mutuale

Evoluţiile externe negative au tras în jos şi bursa de la Bucureşti

Evoluţiile externe negative au tras în jos şi bursa de la Bucureşti

Autor: Stefan Musgociu

02.06.2011, 23:50 351

Bursa a scăzut cu 1,05%, in­fluenţată de corecţiile de pepieţele externe, însă ac­ţiunile Oltchim (OLT) au continuat să urceputernic, cu 15%, iar titlurile Fondului Proprie­tatea (FP) auasigurat aproape jumătate din lichiditate.

"Şedinţa a stat sub semnul evo­luţiilor externe negative careau surprins piaţa americană, sentiment care s-a propagat şi înspreinvestitorii autohtoni. Cotaţiile celor mai importante acţiuni aurămas astfel în teritoriu negativ, iar singura excepţie notabilă afost evoluţia titlurilor Fondului Proprietatea, care au cunoscutaprecieri de-a lungul zilei în special datorită interesului crescutpe care aceste titluri l-au înregistrat în ziua anterioară, care aconsemnat un volum însemnat de tranzacţionare", a declarat MihaiChişu, broker la IFB Finwest.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizatede indicele BET, au fost realizate la preţuri în scădere în mediecu 1%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dusindicele BET-NG cu 1,48% sub nivelul de miercuri.

Indicele BET-FI, care urmăreşte titlurile SIF-urilor şi FP, apierdut 1,28%.

Acţiunile Oltchim au urcat cu peste 10% încă din primele minute,iar ulterior şi-au accelerat ascensiunea la 15%, continuând astfellinia puternic ascendentă din ultimele şedinţe. La închidereasesiunii, aceste titluri erau cotate la 1,322 lei şi aveau altreilea rulaj din piaţă, de 3,8 milioane lei.

"Evoluţia acţiunilor Oltchim nu mai este surprinzătoare,deoarece ne-a obişnuit cu aprecieri de 15% în ultima perioadă detimp", spune Chişu.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să conducă detaşattopul lichi­dităţii, cu operaţiuni de 15,3 milioane de lei, şi auasigurat 45% din rulajul bursei. Cea mai recentă tranzacţie cuaceste titluri a fost realizată la 0,501 lei, preţ în scădere cu0,2%.

Chişu crede că şedinţele următoare vor sta tot sub semnulevoluţiilor burselor externe şi al unei lichidităţi cres­cutepentru titlurile Fondului Pro­prietatea.

Cu puţin înainte de închidere a fost realizat un deal cu 0,04%din acţiunile BRD (BRD), pentru 4,5 milioane de lei. Operaţiunea afost realizată la 14,2 lei, preţ cu 0,98% sub ultima cotaţie demiercuri şi, totodată, egal cu nivelul de pe piaţa principală.

Tranzacţiile din piaţa principală cu titlurile băncii au însumat2,9 milioane de lei.

Rulaje mai mari de un milion de lei au mai înregistrat acţiunileSIF Moldova (SIF2) - 1,6 milioane de lei, Azomureş (AZO) - 1,2milioane de lei, SIF Transil­vania (SIF3) - 1,1 milioane de lei şiSIF Oltenia (SIF5) - 1,1 milioane de lei.

Titlurile SIF Muntenia (SIF4) şi SIF Transilvania au consemnatcele mai vizibile corecţii de la acest segment al pieţei, de 2,6%şi respectiv 2,4%.

Pe piaţa RASDAQ, investitorii au tranzacţionat acţiuni de252.000 de lei. Titlurile Electromagnetica (ELMA) au fost cele mailichide, cu un rulaj de 34.000 de lei, iar preţul a scăzut cu1,36%, la 0,327 lei.

La închiderea şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europeneerau în scădere cu până la 1,3%, din cauza temerilor investitorilorcu privire la frânarea relansării economice globale, în urma unordate economice slabe în SUA.

De urmărit astăzi

  • Acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care au rezistat ieri lacorecţiile generale din piaţă, însă pe fondul unor tranzacţii înscădere faţă de ziua precedentă.

  • Titlurile SIF-urilor, după ce Curtea Constituţională a amânatpentru 16 iunie pronunţarea privind constituţionalitatea ordonanţeide urgenţă prin care a fost majorat pragul la SIF-uri de la 0,1% la1% în 2005.

  • Acţiunile Transgaz Mediaş (TGN), care are o nouă adunaregenerală a acţionarilor săptămâna viitoare, în care se va hotărâdacă societatea distribuie sau nu dividende din profitul pe2010.

  • Acţiunile Armătura Cluj (ARM), care au crescut ieri cu 15% dupăce fondul Broadhurst a atacat în instanţă deciziile AGA din aprilieprivind reducerea capitalului social.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO