Burse - Fonduri mutuale

Fără străini, investitorii locali n-au forţă să urce cotaţiile Bursei

Fără străini, investitorii locali n-au forţă să urce cotaţiile Bursei
07.07.2010, 23:20 17

Bursa de la Bucureşti a revenit ieri pe scădere, cea mai marecorecţie din piaţă dintre indici fiind înregistrată de societăţilefinanciare, grupate sub BET-FI, care au pierdut peste 2,2% faţă dereferinţă. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, acoborât cu 0,4%, în timp ce indicele energetic BET-NG a înregistrato scădere de doar 0,2% faţă de cotaţia de referinţă.

Rulajul pieţei a fost unul extrem de mic, de doar 2,7 mil. euro,fiind cel mai redus din acest an, în vreme ce volumul detranzacţionare s-a ridicat la puţin peste 12 milioane deacţiuni.

"Reducerea rulajelor în piaţă este un semnal de alarmă pentrubursă, însă vine pe fondul perioadei pline de incertitudine pe careo traversăm. Deocamdată piaţa se păstrează într-un interval şi nudă semne în ce direcţie ar putea să o ia în perioada următoare. Pefondul acestei evoluţii şi al incertitu­dinilor din piaţă,investitorii îşi pierd din interes pentru piaţa locală", a declaratDarie Moldovan, directorul de tran­zacţionare al societăţii deintermediere Broker Cluj.

Cel mai mare rulaj l-au înregistrat titlurile bancare BRD,valoarea transferurilor depăşind 2,5 mil. lei. Acţiunile au închisîn staţionare însă, la preţul de 10,9 lei/unitate. Titlurile SIFOltenia (SIF5) au consemnat un rulaj de 2,3 mil. lei, al doilea celmai mare din piaţă, însă acţiunile au coborât cu 1,6%, la preţul de1,23 lei/unitate.

Cea mai mare scădere la această categorie a fost consemnată însăde acţiunile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut peste 3% faţă decotaţia de marţi.

"Interesul pentru piaţa locală este direct influenţat defluxurile fondurilor străine de investiţii, care pentru moment suntîn expectativă. În aceste condiţii şi ţinând cont că investitoriilocali nu sunt suficient de puternici să urce piaţa de lanivelurile actuale, bursa oscilează fără o direcţie clară", aadăugat Moldovan.

În sectorul bancar, doar titlurile Băncii Carpatica (BCC) aureuşit să închidă în urcare, cu un avans de aproape 3,3% faţă dereferinţă, în timp ce titlurile Băncii Transilvania (TLV) au închisîn staţionare, la preţul de 1,4 lei/unitate.

Titlurile Broker Cluj au înregistrat o corecţie ceva maipronunţată, de aproape 2,5% faţă de referinţă, coborând astfel lapreţul de 0,274 lei/acţiune.

În sectorul energetic, titlurile Trasgaz Mediaş (TGN) au reuşitsă închidă pe plus, cu un avans de 0,8% faţă de referinţă, în timpce acţiunile Transelectrica (TEL) au coborât cu aproape 0,6% faţăde cotaţia de marţi.

"Ultimele două luni s-au caracterizat prin retrageri din piaţăşi prudenţă mare din partea investitorilor şi în continuare cred căpiaţa va evolua în aceeaşi notă. Încă există incertitudini mari înpiaţă, care pot fi accentuate şi de evoluţiile indecise alepieţelor externe", a continuat Moldovan.

Ieri, principalele pieţe europene înregistrau avansuri reduse,de maxi­mum 0,4%, cea mai mare apreciere fiind consemnată deindicele fracez CAC 40, care urca cu 0,4% la două ore până laînchidere. Indicele regional Euro Stoxx 50 urca şi el cu un avansde 0,7% faţă de cotaţia de referinţă.

Bursa americană, redată de indicele Dow Jones, deschidea pe plusşedinţa de ieri, cu o apreciere de 0,2% faţă de cotaţia demarţi.

De urmarit astazi

  • Evoluţia societăţilor financiare (SIF-uri), care ieri aurevenit pe scădere, însă pe un rulaj extrem de redus.
  • Evoluţia acţiunilor bancare BRD, Banca Transilvania (TLV) şiBanca Carpatica (BCC), care se păstrează pe plus.
  • Evoluţia titlurilor Condmag Braşov (COMI) şi Dafora Mediaş(DAFR), care continuă să înregistreze scăderi puternice.
  • Evoluţia acţiunilor din sectorul farma, Biofarm (BIO) şiAntibiotice Iaşi (ATB), care revin pe scădere, pe rulaje reduseînsă.
  • Evoluţia principalelor pieţe externe, care se păstrează peplus, însă care reduc din ritmul de creştere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO