Burse - Fonduri mutuale

FP pune la bătaie 229 mil. lei într-un nou program de răscumpărare aprobat ieri de ASF. Swiss Capital, intermediar

FP pune la bătaie 229 mil. lei într-un nou program de...

Autor: Tibi Oprea

04.11.2020, 14:55 298

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică de răscumpărare de acţiuni şi/sau GDR-uri având la bază acţiuni iniţiată de Fondul Proprietatea (FP), potrivit căruia FP vrea să cumpere 165 de milioane de acţiuni proprii la 1,39 de lei pe unitate, program care s-ar putea ridica la 229,35 milioane de lei, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza unui raport publicat miercuri la Bursă.

Numărul de acţiuni care fac obiectul ofertei reprezintă 2,3% din capitalul social al FP, în timp ce preţul de cumpărare stabilit este cu 6% mai mare faţă de cel din piaţă, arată calculele realizate de ZF.

Programul se va desfăşura în perioada 12 noiembrie - 16 decembrie 2020, iar datele de 26 noiembrie, 30 noiembrie şi 1 decembrie nu sunt zile lucrătoare şi prin urmare nicio ofertă privind valorile mobiliare nu va fi acceptată.

Intermediarul ofertei şi cel care a solicitat aprobarea ASF va fi SSIF Swiss Capital.

Acţiunile FP, cu 9,4 miliarde de lei capitalizare, se tranzacţionează în creştere cu 7,4%, pe fondul unui rulaj de 1,25 miliarde de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO