Burse - Fonduri mutuale

Guvernul vrea să listeze în acest an până la 25% din acţiunile Hidroelectrica

Guvernul vrea să listeze în acest an până la 25% din...

Autor: Anca Dumitrescu

17.03.2015, 17:49 822

Executivul intenţionează să vândă participaţii de cel puţin 15% la Portul Constanţa şi Aeroporturi Bucureşti, prin intermediul unor oferte publice iniţiale duale la Bucureşti şi Londra, a spus Ponta în timpul unei întâlniri la Bucureşti cu presa străină.

Anul trecut, Guvernul a vândut participaţii la companiile de utilităţi Electrica şi Romgaz, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul programului standby cu FMI şi Uniunea Europeană.

"Dorim să continuăm aceste oferte publice iniţiale de succes. Listările Romgaz şi Electrica au fost foarte utile pentru companii şi bugetul statului", a spus Ponta.

Şeful Executivului a adăugat că Hidroelectrica va ieşi probabil din insolvenţă în iunie şi va raporta un profit "uriaş" înainte de listare.

Guvernul a mai convenit totodată cu Autoritatea de Supraveghere Financiară o listă de companii care ar trebui să înceapă vânzări de active sau să fie listate la bursă, precum Complexul Energetic Oltenia, a arătat premierul.

În acordul României cu FMI era prevăzută iniţial lansarea unor oferte publice iniţiale la finele lunii iunie 2014, pentru 15% din acţiunile statului la Hidroelectrica şi Complexul Energetic Oltenia.

Hidroelectrica a intrat pentru prima dată în insolvenţă în iunie 2012, printre principalii factori care au îngenuncheat cel mai mare producător de energie din România fiind contractele directe de vânzare a energiei la preţuri sub cele din piaţă, investiţiile fără niciun aport la capacitatea de producţie de energie a companiei sau contractele semnate cu terţii pentru lucrări de investiţii la preţuri supraevaluate.

Compania de stat, controlată de Ministerul Energiei, a ieşit din insolvenţă la jumătatea anului 2013, după ce şase din cele zece contracte directe de vânzare a energiei au fost reziliate. Hidroelectrica a reintrat în insolvenţă la începutul anului 2014.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24