Burse - Fonduri mutuale

Ieftinirea petrolului pune in dificultate afacerile Oil Terminal

25.01.2009, 18:28 33

Vasile Miu, directorul general al operatorului portuar Oil Terminal Constanta (simbol bursier OIL), spune ca scaderea puternica inregistrata de barilul de petrol in a doua jumatate a anului trecut a afectat profitabilitatea rafinariilor romanesti, ceea ce a afectat in cele din urma si activitatea terminalului din Constanta.

Pretul barilului de petrolul a scazut in semestrul doi de la un maxim istoric de putin peste 145 de dolari in iulie la un nivel de aproape 45 de dolari la finele anului trecut, ajungand in ultimele saptamani la 30 de dolari.
"Tinand cont de situatia actuala si de faptul ca nu putem sti ce ne va oferi anul 2009 din punctul de vedere al pretului titeiului, previzionam o scadere cu 20-30% a veniturilor raportat la nivelul anului trecut, dar speram ca prin veniturile obtinute din stocari sa reducem cat mai mult acest deficit", spune Miu.
In primele noua luni ale anului trecut, Oil Terminal a inregistrat o cifra de afaceri de 97,9 mil. lei (circa 27 mil. euro), in crestere cu 11,9% fata de perioada similara din 2007. In intervalul ianuarie-septembrie veniturile companiei s-au cifrat la 99,7 mil. lei, cu 8,4% mai mari comparativ cu aceeasi perioada din 2007, si a raportat cheltuieli de 97,8 mil. lei, in urcare cu 17,5%, de la 83,2 mil. lei. Profitul Oil Terminal a scazut in primele noua luni ale anului trecut de peste trei ori, de la 7,3 mil. lei in perioada similara din 2007, la 1,5 mil. lei.
In privinta sectorului de transport al titeiului, Miu spune ca ultima perioada a adus o scadere a importurilor de titei din partea Petrom, ca urmare a problemelor pe care le au in acest moment cu Rafinaria Arpechim, axandu-se pe procesarea titeiului din intern in Rafinaria Petrobrazi.
"De asemenea, nu trebuie uitat faptul ca Rafinaria Petrotel-Lukoil a intrat in revizie tehnica pana la jumatatea lunii februarie, iar Rafinaria Rafo este in continuare inchisa si nu avem vesti imbucuratoare privind repornirea ei, chiar daca societatea a anuntat ca va reporni activitatea in septembrie anul acesta. Nu trebuie ignorat faptul ca, datorita pretului mic al barilului de titei si scaderii cererii de benzina pe piata internationala, rafinariile inregistreaza pierderi de productie, asa incat in urmatoarea perioada nu previzionam modificari semnificative in privinta traficului de titei", spune Miu.
Cu toate acestea, el precizeaza ca in prezent Oil Terminal are semnate contracte cu importanti traderi de titei privind depozitarea, lucru care va asigura societatii cashflow-ul necesar desfasurarii activitatii.
Oil Terminal a incheiat de curand un contract de prestari servicii si expeditie in valoare de 31 mil. lei (7,2 mil. euro) cu rafinaria Petrotel din Ploiesti, detinuta de grupul rus Lukoil. In plus, terminalul a mai incheiat inca doua contracte, cu Vector Energy si Litasco, valoarea contractelor ridicandu-se la 5 mil. lei (1,1 mil. euro), respectiv la 2 mil. dolari (1,5 mil. euro).
Problemele cu care s-a confruntat sectorul petrolier anul trecut, care au dus la o scadere de trafic si au afectat negativ planul fizic de prestatii previzionat, au determinat conducerea Oil Terminal sa priveasca cu prudenta planul de investitii pentru 2009.
"Va trebui sa avem prudenta necesara in privinta investitiilor pe 2009 si sa ne axam pe intretinerea instalatiilor pe care le avem. Investitiile pe care ne vom concentra in special in 2009 se vor indrepta spre echipamente de masura si control si protectia mediului", spune Miu.
O alta lovitura pentru afacerile terminalului a fost data si de Rompetrol Rafinare (RRC), rafinaria deschizand propriul terminal in largul Marii Negre. In urma acestui proiect, Oil Terminal a pierdut cel mai important client al sau, in conditiile in care Rompetrol Rafinare detinea in 2007 o pondere de 28% in afacerile terminalului din Constanta.
"Deschiderea terminalului marin va genera pierderi societatii noastre printr-o scadere semnificativa a volumelor de titei operate pentru grupul Rompetrol, insa acest lucru nu ne sperie, ci chiar ne pune in situatia de a intra in contact cu puternice companii straine. Pana acum un an de zile societatea noastra nu avea posibilitatea tehnica de a asigura in orice moment spatii de depozitare altor clienti externi datorita necesitatii de a asigura spatii de depozitare rafinariilor si combinatelor din tara. Din cauza problemelor de pe piata interna si a crizei financiare din ultima perioada, suntem nevoiti sa gasim alte surse de finantare decat clientii romani, astfel incat sa ne desfasuram activitatea in conditii bune", spune Miu.
Chiar daca terminalul deschis de grupul Rompetrol a devenit un concurent pentru Oil Terminal, societatea nu ia in calcul ruperea relatiilor cu KazMunaiGaz, actionarul majoritar al grupului Rompetrol.
"Terminalul de la Midia a devenit un concurent pentru Oil Terminal. Cu toate acestea, colaborarea cu KazMunaiGaz va continua indiferent de modul de functionare al noului terminal marin", precizeaza Miu.
Actiunile Oil Terminal au scazut pe Bursa cu 8,1% de la inceputul anului, in vreme ce anul trecut acestea s-au depreciat cu 83,2%. Titlurile terminalului din Constanta au scazut astfel la un pret de 0,147 lei/actiune, nivel ce ofera companiei o capitalizare de 85,6 mil. lei (aproape 20 mil. euro).
Conform ultimelor raportari de la Bursa, cel mai important actionar al Oil Terminal este Ministerul Economiei si Comertului, cu o participatie de 59,62%, in vreme ce Fondul Proprietatea detine 10% din societate.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO