Burse - Fonduri mutuale

Investitorii nu s-au dezmorţit după sărbători

Foto: Andreea Alexandru

Foto: Andreea Alexandru

Autor: Roxana Pricop

13.01.2015, 00:03 263

Bursa de la Bucureşti a debutat în 2015 cu rulaje scăzute, în şedinţa de ieri investitorii tranzacţionând acţiuni în valoare de 4,5 milioane de euro. Media primelor şase sedinţe de tranzacţionare din 2015 este de circa 6,8 milioane de euro, cu un maxim de 12,8 milioane de euro atins pe 8 ianuarie după un minim de 4,1 milioane de euro marcat pe 7 ianuarie.

Cele mai tranzacţionate acţiuni în şedinţa de luni au fost titlurile Fondului Proprietatea, cu tranzacţii de puţin peste un milion de euro, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, care au închis şedinţa la pragul de 2 lei/titlu, cu tranzacţii de sub un milion de euro, şi titlurile BRD Soc-Gen, cu tranzacţii de circa 720.000 de euro în şedinţa de luni.

WikiZF: Profilul companieiBanca Transilvania

WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea

Pe segmentul deal al bursei a avut loc un singur transfer, cu acţiunile Mecanica Ceahlău, de 1,44 milioane de lei (327.000 euro). Pachetul, reprezentând 5,7% din acţiunile com­paniei, a fost tranzacţionat la preţul din închiderea şe­din­ţei de vineri. În piaţa regular nu au avut loc tranzacţii cu titlurile companiei. Rulajele scăzute indică faptul că inves­titorii locali sunt activi în piaţă şi nu investitorii străini, dar şi că aceştia nu văd încă o tendinţă conturându-se pe pieţele ex­terne din SUA şi Germania, care influenţează într-o măsură ridi­cată piaţa locală de acţiuni. În mod obişnuit, rulajele scă­zute de pe piaţa locală sunt alimentate de scăderi pe pieţele externe, însă în şedinţa de luni bursele europene au raportat creşteri.

 Bursa din Germania a crescut ieri cu până la 1%, cea din Franţa a avansat cu 0,8%. Bursa din America a deschis şedinţa de luni în scădere cu 0,5%.

În Europa Centrală, bursa de la Varşovia a scăzut cu 1%, iar bursa din Praga a închis în stagnare, în timp ce piaţa de la Budapesta a coborât cu 1,33%.

Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a închis şedinţa de luni în stagnare, raportând o scădere de circa 1% de la începutul anului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO