Burse - Fonduri mutuale

Nimic schimbat: preturi si lichiditate mai reduse

26.04.2005, 19:03 12

Bursa a inregistrat o noua scadere, evolutie care deja nu -i mai surprinde pe cei mai multi brokeri si analisti.

"O surpriza ar fi fost daca ar fi crescut", a comentat un broker.

Indicii BET si BET-C au pierdut peste 2%, valoarea tranzactiilor mentinandu-se in continuare redusa, in conditiile unui rulaj total de 129,9 miliarde de lei (3,6 milioane de euro). La lichiditatea scazuta a pietei a contribuit si faptul ca actiunile SIF au fost suspendate de la tranzactionare, revenirea a trei dintre ele fiind programata pentru sedinta de miercuri, 27 aprilie.

Actiunile Bancii Transilvania au pierdut 2,2%, lichiditatea actiunilor fiind buna.

Titlurile bancii au fost cele mai tranzactionate din piata, cu un rulaj de 85,1 miliarde de lei (2,3 milioane de euro).

"Probabil unul din motivele scaderii inregistrate de aceste actiuni este si acela ca unii investitori vand din actiunile detinute in cadrul bancii pentru a subscrie ulterior la preturi mai joase in cadrul majorarii de capital si totodata pentru a face rost de bani in vederea subscrierii, dar acesti investitori nu sunt dominanti. Cotatia Bancii Transilvania a fost afectata de trendul descendent pe care se afla intreaga piata, dar merita totusi evidentiat ca operatiunea de majorare a capitalului social a reusit sa mentina destul de bine cursul actiunilor in comparatie cu alte titluri de pe piata", a comentat Valentin Ionescu, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj Euro Invest Vision.

Azi este ultima zi in care pentru actiunile vandute decontarea se face inainte de data de 1 mai si astfel profitul obtinut de pe urma unor astfel de vanzari este impozitat cu 1%.

"Tinand cont de acest lucru, este interesant de urmarit daca sedinta de maine (de azi - n.red.) va aduce o crestere pentru Bursa. Oricum, pe termen scurt, eu nu cred ca vom asista la cresteri importante, dar sper ca dupa 1 mai, sa urmeze o stabilizare pentru piata", spune Ionescu.

Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au fost cotate la inchidere la un pret minim de 808 lei/actiune, in scadere cu 4,4% fata de sedinta precedenta. Valoarea tranzactiilor derulate cu aceste titluri a fost de 23,5 miliarde de lei (0,6 milioane de euro). Titlurile celeilalte companii petroliere, Petrom, au inregistrat o scadere de 5,6% pe fondul unei lichiditati extrem de reduse. Actiunile Petrom au facut obiectul unor tranzactii de 8,2 miliarde de lei (0,2 milioane de euro), ultimul transfer realizandu-se la un pret de 3.060 lei/actiune.

Una din cele mai mari scaderi au suferit titlurile Oltchim, care au fost cotate la inchidere mai jos cu 10%. Si in acest caz, lichiditatea a fost foarte scazuta, in conditiile unor operatiuni de 946 milioane de lei (aproximativ 26.000 de euro).

Actiunile Broker au coborat sub pragul de 24.000 de lei/actiune, ultimul pret fiind de 23.400 lei/actiune. Aceste titluri au pierdut 4,9% pe fondul unor transferuri reduse, de doar 1,8 miliarde de lei (aproape 50.000 de euro).



Denominarea opreste Bursa o saptamana

Tranzactionarea de la Bursa de Valori Bucuresti ar putea fi oprita timp de cinci zile lucratoare din cauza trecerii la leul greu, incepand cu 1 iulie. In plus, modul de derulare a tranzactiilor va fi modificat. Trecerea la leul greu va fi insotita de oprirea timp de doua zile a sistemului bancar, pe 30 iunie si 1 iulie, zile in care nu se vor putea derula din aceasta cauza nici tranzactii pe Bursa. Conducerea Bursei crede insa ca cea mai buna solutie pentru trecerea la leul greu este oprirea pietei inca de pe 27 iunie, astfel ca tranzactiile derulate in lei vechi sa fie decontate tot in lei vechi. Operatiunile de pe Bursa sunt decontat la trei zile dupa tranzactia efectiva. Din mai multe variante de exprimare a preturilor pe piata in leul greu Bursa considera ca cea mai buna solutie este exprimarea preturilor in leul greu cu patru zecimale pe pietele Regular si Deal si cu doua zecimale pe piata Odd-Lot. In plus, lotul standard de tranzactionare de 500 de actiuni ar urma sa fie introdus si pe piata Deal. Celelalte variante analizate de Bursa ar fi impus realizarea unor rotunjiri ale valorii tranzactiilor, ar fi ridicat probleme de decontare din cauza imposibilitatii de a transfera prin banci sume cu mai mult de doua zecimale sau ar fi generat o crestere prea mare a pasilor de cotare. O decizie definitiva in privinta numarului de zile in care piata nu va lucra si a modului de exprimare a pretului nu a fost inca luata. (Vlad Nicolaescu)



Piata RASDAq

Prima sedinta de tranzactionare a saptamanii pe Bursa Electronica RASDAQ s-a derulat in aceleasi conditii cu care ne-a obisnuit in ultima vreme: lichiditate slaba si o tendinta de scadere pentru majoritatea actiunilor.

Indicele RASDAQ Compozit, care urmareste evolutia tuturor societatilor listate pe RASDAQ, a inregistrat ieri o depreciere de peste 1%, valoarea totala a tranzactiilor din piata fiind de 12,5 miliarde de lei (345.000 de euro).

Cele mai tranzactionate au fost ieri actiunile producatorului de electrozi Ductil Buzau, cu un numar de 35 de transferuri, a caror valoare a depasit 1,4 miliarde de lei (39.000 de euro). Pretul de tranzactionare a coborat pe parcursul sedintei de la 7.000 lei/actiune, pana la un minim de 5.900 lei/actiune. Cotatia medie a fost aproximativ 6.100 lei/actiune, inregistrand o depreciere semnificativa, de 17,2% comparativ cu sedinta precedenta. Capitalizarea bursiera a societatii a coborat astfel sub 30 mil. euro.

Actionarul majoritar al Ductil Buzau este grupul multinational Air Liquide Welding, care controleaza un pachet de 70,9% din actiuni prin intermediul companiei italiene FRO, principalul actionar minoritar al societatii fiind fondul de investitii Broadhurst, care detine 13,7% din actiuni.

Cea mai mare valoare tranzactionata a sedintei a apartinut societatii Argos Cluj-Napoca, ale carei titluri au facut obiectul unui transfer de peste 3,1 miliarde de lei (87.000 de euro). Pachetul de actiuni transferat reprezinta peste 5,5 din capitalul social al firmei. Operatiunea s-a realizat la pretul de 180.000 lei/actiune.

Argos are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de lenjerie de corp. Principalul actionar al societatii este Asociatia Salariatilor (PAS), care controleaza 60% din actiuni.

Un rulaj semnificativ au realizat si actiunile producatorului de masini-unelte Sumel Electromures, cu doua transferuri in valoare de aproape 1,3 miliarde de lei (35.500 de euro). Pretul de tranzactionare a fost de 21.000 lei/actiune, cu 8,7% mai mic fata de sedinta anterioara. Prin intermediul acestor operatiuni s-au transferat 60.901 actiuni, reprezentand 35% din capitalul social. Conform ultimei raportari catre RASDAQ, doi actionari figurau cu acest numar de actiuni: Bogdan Alexandru Murgu si Ioan Pompei Horja. Un alt actionar important al societatii este SIF Oltenia, care detine 17,7% din actiuni.

Actiunile producatorului de materiale de constructii Simcor Oradea au inregistrat una dintre cele mai bune evolutii ale sedintei in ceea ce priveste cursul, cu o apreciere de 16%. Ultimul pret de tranzactionare pentru titlurile societatii oradene a fost de 19.000 lei/actiune, valoarea tranzactiilor depasind 860 de milioane de lei (23.000 de euro). catalin.ciocan@zf.ro ; andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO