Goana pentru specialiştii din domeniul nuclear, vârful de lance al energiei, a început să ridice probleme pentru Nuclearelectrica, salariile mai mari ducându-i peste graniţe pe inginerii de la Cernavodă.
Secarea acestui izvor de resurse umane ar putea, pe termen lung, deveni o reală problemă pe plan local, în contextul în care România are ambiţia de a retehnologiza Unitatea 1 şi şi-a stabilit ca strategie continuarea proiectului Cernavodă 3&4. „La unii dintre ei (alţi producători nucleari - n.red.), costurile de personal reprezintă 50% din totalul costurilor, la noi acestea sunt la un nivel de 30%. Ne zbatem însă să ne ţinem oamenii, deşi am devenit o sursă bună pentru rivalii noştri“, spune Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica. Situaţia privind resursele umane se suprapune peste un mediu de business puţin favorabil producătorilor de energie, chiar Nuclearelectrica terminând primul semestru pe pierderi.
„În piaţa de energie nu mai este ceaţă, este întuneric“, mai spune Lulache.
Declaraţiile directorului Nuclearelectrica vin în contextul în care piaţa de energie trece printr-una dintre cele mai delicate momente din ultimii ani. Producătorii pe bază de cărbuni sunt în pragul insolvenţei sau deja în reorganizare, energia verde se confruntă cu pierderi imense, iar problemele dintre RADET şi Elcen trimit fiori, ca la fiecare început de sezon rece, pe spatele bucureştenilor.