Burse - Fonduri mutuale

Rezultatele bune au saltat preturile pe Bursa in medie cu 8% in prima zi. Ce actiuni mai pot creste ?

Rezultatele bune au saltat preturile pe Bursa in medie cu 8% in prima zi. Ce actiuni mai pot creste ?
12.08.2009, 19:37 27

Investitorii de pe Bursa au luat cu asalt actiunile companiilor care au raportat rezultate bune pe trimestrul al doilea din acest an, preturile sarind in prima zi dupa anuntul acestora si cu 15%, limita maxima de variatie de pe parcursul unei sedinte.

La finele acestei saptamani, peste 45 de companii urmeaza sa-si publice rezultatele financiare pe primul semestru, care ar putea influenta semnificativ pretul din piata al acestora.

Actiunile producatorului de material rulant VAE Apcarom (APC) au ramas ieri fara vanzatori dupa o apreciere de aproape 15%, in conditiile in care a raportat anterior un profit de peste 6 milioane de lei in trimestrul al doilea din 2009, fata de o pierdere de peste 5 milioane de lei in aceeasi perioada din 2008. Afacerile companiei s-au majorat totodata cu 12% in intervalul aprilie-iunie.

Actiunile producatorului de tevi din otel, Artrom Slatina (ART) au castigat 7,6% in prima zi dupa anuntarea rezultatelor semestriale, iar de atunci au mai urcat cu circa 9%.

Aprecierea acestor titluri vine dupa ce compania a inregistrat in trimestrul al doilea un profit net de 20,7 milioane de lei (4,9 milioane de euro), de peste doua ori mai ridicat decat in aceeasi perioada a anului precedent. Aceasta in ciuda faptului ca afacerile combinatului s-au redus cu 43% in aceeasi perioada.

Actiunile constructorului de magistrale Condmag Brasov (COMI), care a consemnat rezultate in crestere pe primul semestru, au urcat la Bursa cu 6,3% dupa anuntul privind indicatorii financiari. Profitul companiei s-a majorat cu 33% in trimestrul al doilea din acest an, pe fondul unui avans de peste doua ori al afacerilor.

O alta companie care a raportat rezultate bune pe primul semestru a fost Banca Carpatica (BCC), al carei profit s-a majorat la aproape 20 mil. lei in perioada aprilie-iunie din acest an, de la 0,7 milioane de lei in perioda similara a lui 2008. Banca raportase pe primele trei luni o pierdere de 11,6 mil. lei.

De cealalta parte, companiile cu rezultate sub asteptari au fost intampinate de scaderi pe Bursa in prima zi dupa afisarea acestora.

Un exemplu in acest sens este cel al Bancii Transilvania (TLV), ale carei actiuni au pierdut 2,1% dupa ce banca a inregistrat o scadere de 87% a profitului in trimestrul al doilea. De asemenea, activele totale ale bancii s-au redus in perioada aprilie-iunie.

 

Companiile cu rezultate bune in T1, cele mai vizate sa repete performantele

Societatile farmaceutice listate pe Bursa au fost printre putinele companii care au afisat rezultate in crestere pe primul trimestru al anului, analistii fiind de parere ca este foarte probabil ca trendul sa continue si in al doilea trimestru.

Astfel, profitul Antibiotice Iasi (ATB) a urcat cu 51% in primele trei luni ale anului, la 10,6 mil. lei, iar afacerile producatorului de medicamente s-au majorat cu 19% in aceeasi perioada, la 57,6 mil. lei. Compania a raportat profituri consistente in ultimii ani.

Biofarm Bucuresti (BIO) a inregistrat in primul trimestru din 2009 un profit net de 4,8 mil. lei, mai mare cu 8% fata de acelasi interval al anului trecut, pe fondul unor afaceri mai mari cu 11%, de 18,7 mil. lei.

Actiunile producatorului de medicamente au crescut insa puternic in ultima perioada, si pe fondul achizitiilor realizate de SIF-uri, care controleaza impreuna societatea.

Rezultate foarte bune a consemnat in primele trei luni din acest an operatorul portuar Comvex Constanta (CMVX), care si-a majorat castigul net de peste patru ori, la 20,6 mil. lei si a raportat o cifra de afaceri in crestere cu 87%, de 47,4 mil. lei.

Producatorul de elicoptere IAR Brasov (IARV), listat pe piata RASDAQ, si-a majorat de trei ori afacerile in perioda ianuarie-martie din acest an, la 33 mil. lei, si a trecut pe profit, cu un rezultat net de 3,5 mil. lei.

Producatorul de profile din PVC, Alumil Rom Industry (ALU), a consemnat un castig de 3,1 mil. lei pe primul trimestru, rezultat care l-a depasit cu 20% pe cel din aceeasi perioada a anului precedent in ciuda unei scaderi a afacerilor cu 13%. Firma urmeaza sa-si publice maine rezultatele.

Prospectiuni Bucuresti (PRSN) a fost de asemenea printre putinele companii ale carei rezultate s-au imbunatatit in primul trimestru, compania de prospectare trecand pe profit, cu 6,6 mil. lei in aceasta perioada, de la pierderi de 8,4 mil. lei, si majorandu-si afacerile cu 150%, la 42,9 mil. lei.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO