Burse - Fonduri mutuale

Seful Nuclearelectrica a vandut SIF4 in pierdere

25.08.2008, 18:14 22

Gabriel Burlacu, membru al Consiliului de Administratie al SIF Muntenia (SIF4) si presedinte al Nuclearelectrica, a vandut in pierdere la sfarsitul saptamanii trecute un pachet de 245.700 de actiuni SIF Muntenia (SIF4), pentru circa 70.000 de euro (246.000 de lei), conform unei raportari trimise Bursei.
Burlacu a vandut joi titlurile la un pret de 1,003 lei/actiune, cu mult sub nivelurile de achizitie din aprilie si iulie, de 1,55 lei/actiune, respectiv de 1,25 lei/titlu. Burlacu a cumparat in cele doua luni 135.700 de actiuni SIF Muntenia, pentru care a platit aproximativ 53.000 de euro (186.000 de lei), cu 14.000 de euro (50.000 de lei) mai mult decat suma obtinuta pentru acelasi numar de titluri vandute saptamana trecuta.
Majoritatea tranzactiilor insiderilor pe SIF-uri au fost insa in ultima perioada de cumparare pe fondul scaderii puternice a preturilor.
Un alt insider al SIF Muntenia, Stratan Ana, a achizitionat de curand 250.000 de titluri ale societatii pentru care a platit aproximativ 73.000 de euro (257.000 de lei). Achizitiile s-au realizat la preturi de 1,019 lei/actiune si 1,03 lei/actiune. In ultima perioada au avut loc mai multe achizitii ale insiderilor si la SIF Transilvania (SIF3).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO