Burse - Fonduri mutuale

Statul negociază în subteran şi cedează acţiunile la Rompetrol

Statul negociază în subteran şi cedează acţiunile la Rompetrol

Autor: Adrian Cojocar

18.02.2013, 00:08 767

Reprezentanţii OPSPI, instituţia din subordinea Ministerului Economiei condusă de Gabriel Dumitraşcu, s-au înţeles cu kazahii de la KazMunaiGaz să le cedeze o parte din acţiunile Rompetrol Rafinare, urmând ca statul să rămână cu o participaţie semnificativă, de minimum 10% din acţiuni, însă detaliile acordului sunt ascunse.

"Este inadmisibil că nu se cunosc termenii înţelegerii. Tot ce ţine de banul public trebuie să fie perfect transparent şi accesibil plătitorilor de taxe şi impozite. Este absolut catastrofal că guvernul Năstase a acceptat să crediteze Petromidia de aşa manieră încât să nu aibă certitudinea că nu-şi vor recupera creanţa", spune Radu Sârbu, fostul şef al FPS, în mandatul căruia a fost privatizat Rompetrol.

Înţelegerea vine în contextul în care statul a dat Rompetrol în judecată pentru a recupera împrumuturile de 516 mil. euro pe care le-a acordat Rompetrol, dar când acestea au ajuns la sca­denţă în loc să le plătească kazahii le-au convertit în acţiuni, a căror valoare scade an de an din cauză că Petromidia a raportat din 2006 pierderi care se ridică la peste 3 mld. lei (737 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO