Burse - Fonduri mutuale

Toţi ochii pe bursă: Transgaz anunţă mâine preţul din ofertă

Toţi ochii pe bursă: Transgaz anunţă mâine preţul din ofertă

Autor: Roxana Pricop

02.04.2013, 18:27 960

Mâine va fi anunţat preţul la care Guvernul va vinde pe bursa de la Bucureşti un pachet de 15% din acţiunile Transgaz (simbol bursier TGN ), compania naţională de transport al gazelor naturale.

Anunţul privind publicarea preţului nu a fost încă făcut public, însă acţiunile Transgaz au fost suspendate de la tranzacţionarea pe bursă, iar mâine, 3 aprilie, are loc o şedinţă de Guvern în care Executivul ar urma să îşi dea acordul asupra preţului la care va fi scos la vânzare pachetul de acţiuni. Mai mult, mâine de la ora 17.00 la sediul Bursei de Valori Bucureşti ar urma să aibă loc o conferinţă de presă la care vor participa membrii din Guvern şi în care ar urma să fie anunţat oficial preţul.

Guvernul vinde 15% din Transgaz şi va rămâne cu 58,5% din capitalul companiei. Oferta pentru acţiunile Transgaz este intermediată de un con­sorţiu format din Raiffeisen Capital&Investment, BT Secu­rities şi Wood (Cehia).

Transgaz este listată din 2008 pe bursă şi are o capitalizare de 570 mil. euro. Pachetul de 15% care va fi scos la vânzare valorează în prezent 85,6 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO