Burse - Fonduri mutuale

Vânzările accelerează pe bursa de la Bucureşti. Acţiunile Petrom scad cu 5% în deschiderea şedinţei de luni

Vânzările accelerează pe bursa de la Bucureşti....

Autor: Roxana Pricop

18.01.2016, 11:13 1371

Bursa de la Bucureşti a deschis prima şedinţă a săptămânii cu scăderi semnificative, alimentate de evoluţiile de pe pieţele externe. Indicele BET, principala referinţă a pieţei locale de acţiuni, are un minus de 2,44% în deschidere, până la 6.185 puncte.

Din rândul acţiunilor lichide, titlurile Petrom şi cele ale Electrica au raportat cele mai abrupte corecţii. Mai exact, acţiunile grupului de distribuţie Electrica au scăzut cu aproape 5% până la o cotaţie 11,22 lei/unitate, titlurile Petrom s-au depreciat cu 4,65% până la o cotaţie de 0,246 lei/unitate, titlurile Nuclearelectrica au pierdut în deschidere 4,5% din valoare până la preţul de 5,5 lei.

Acţiunile bancare scad cu până la 2,5%.

Scăderile din şedinţa de azi au loc în contextul în care bursa americană a închis şedinţa de vineri cu deprecieri ample, de până la 2,7% iar acţiunile marilor companii asiatice au atins luni cel mai scăzut nivel după 2011. Datele economice sub aşteptări din Statele Unite şi declinul masiv al preţurilor petrolului au alimentat temerile investitorilor privind încetinirea economiei globale.

Indicele MSCI pentru acţiunile din regiunea Asia-Pacific, cu excepţia Japoniei, a atins cel mai redus nivel după octombrie 2011, fiind cotat ulterior în declin cu 0,5%, potrivit Reuters.

Indicele Nikkei al bursei nipone a coborât cu până la 2,8%, la minimul ultimului an. Nikkei a scăzut cu 20% de la un vârf atins în iunie 2015.

Indicele Shanghai Composite, al celor mai mari companii chineze, a scăzut pe parcursul şedinţei, revenind ulterior la o creştere de 0,4%.

Bursele europene au deschis şedinţa de luni cu aprecieri modeste, de sub 1%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO