Burse - Fonduri mutuale

Volatilitatea mare a Bursei denota incertitudinea trendului ascendent

Volatilitatea mare a Bursei denota incertitudinea trendului ascendent
25.04.2010, 23:08 33

Brokerii se asteapta in aceasta saptamana la o volatilitate maimare in piata, dupa ce Bursa a accentuat variatiile spre finalulsaptamanii trecute, variatiile fiind influentate si de reducerealichiditatii in piata, pe masura ce titlurile companiilor vor fisuspendate de la tranzactionare in urma AGA anuale. Vineri,valoarea tranzactiilor a depasit cu putin 8,1 mil. euro.

"Se constata o accentuare a volatilitatii in piata, iarvariatiile ample denota energii mari de ambele parti, atat pentrucumparatori, cat si pentru vanzatori. Astfel de evolutii apar candpiata este dominata de incertitudine, in care investitorii nu stiu daca Bursa se afla intr-o zona de maximesau inca de minime", a declarat Mihai Chisu, broker in cadrulsocietatii de intermediere IFB Finwest din Arad. Bursa locala arevenit vineri pe plus, cea mai mare variatie fiind inregistrata deindicele societatilor financiare, BET-FI, care a urcat cu peste3,5% peste referinta, depasind pragul de 30.000 de puncte, dupa cein sedinta precedenta coborase sub acest nivel. Indicele energeticBET-NG si indicele principal al pietei BET au consemnat variatiiceva mai reduse, de 1,8% si respectiv 1,6% fata de referinta.

La categoria societatilor financiare, cea mai mare volatilitateau inregistrat-o titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1), care au urcatcu peste 4,8% fata de referinta. In continuare, titlurile SIFOltenia (SIF5) au consemnat cel mai mare rulaj din piata, deaproape 11 mil. lei, in timp ce cotatia titlurilor a avansat cu3,9% fata de referinta.

Titlurile bancare BRD si Banca Transilvania (TLV) au inchis instationare, la pretul de 15,3 lei/unitate si respectiv 2,26lei/titlu, pe rulaje care au depasit impreuna 3 mil. lei

"In zilele urmatoare ma astept ca piata sa urmeze un parcurs dela pozitiv la negativ cu foarte mare usurinta chiar in cursulaceleiasi sedinte. Nu mai exista un nucleu de investitori care saconcentreze tendinta generala a pietei intr-o directie accendenta",a adaugat Chisu.

Si societatile de utilitati Transelectrica (TEL) si Transgaz(TGN) au revenit vineri pe plus, cu cresteri de 2,5% si respectiv1,2% fata de referinta, in timp ce actiunile companiei petroliereOMV Petrom (SNP) au urcat cu aproape 3,7%, la pretul de 0,34lei/unitate.

"Investitorii nu mai sunt convinsi de continuarea trenduluiascendent. Pe de alta parte, nici de accentuarea corectiilor nusunt prea convinsi, de aici si volatilitatea mare in piata.Conturarea unui nou sens o sa vina odata cu estompareavolatilitatii, iar Bursa va ramane in aceasta perioada foartesensibila la perceptia investitorilor pentru elementeleconjuncturale", a continuat Chisu.

Titlurile Vrancart (VNC) si Altur (ALT) au inregistrat vinericele mai mari corectii din piata, de doar 3,4% si respectiv 2,9%fata de referinta, pe rulaje extrem de reduse insa.

"Principalele elemente conjuncturale raman pietele externe sidesfasurarile AGA din urmatoarea perioada. In functie de evolutiileexterne si de stirile care pot aparea in urma adunarilor opticainvestitorilor se poate schimba chiar in aceeasi zi", a mai spusChisu.

Pe extern, principalele piete europene au evoluat saptamanatrecuta pe plus, in sedinta de vineri, indicele paneuropean EuroStoxx 50 urcand cu 0,7% fata de referinta, aproape de pragul de3.000 de puncte.

De urmarit astazi

  • Evolutia societatilor financiare (SIF-uri), care vineri aurevenit pe plus, fiind cele mai tranzactionate titluri dinpiata.
  • Evolutia societatilor de utilitati Transelectrica (TEL) siTransgaz (TGN), care au inchis in urcare vineri, dupa o serie decorectii de la inceputul lunii.
  • Evolutia titlurilor Broker Cluj (BRK), care dupa o serie descaderi pronuntate, au revenit pe crestere, cu o apreciere pestemedia pietei.
  • Evolutia actiunilor bancare BRD si Banca Transilvania (TLV),care vineri au inchis in stationare, dar care au pierdut mult dinritmul de apreciere.
  • Evolutia titlurilor Cemacon Zalau (CEON), care continua sainregistreze pierderi, dupa aprecierile puternice de la inceputulzilei.
  • Evolutia actiunilor Oltchim (OLT), care vineri au revenit usorpe crestere, dupa o corectie de peste 12% de saptamana trecuta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO